Cum ați ajuns să faceți parte din echipa de start a revistei Capital?
Andreea Roșca: Eram studentă în anul III, la zi. Lucram la Evenimentul zilei, am fost parte din prima echipă a ziarului. Eram reporter de teren la secția Economic și, în perioada aceea, asta însemna inclusiv ture de noapte. Redacția lucra non-stop, ceea ce însemna că exista mereu o echipă gata să răspundă la orice s-ar fi întâmplat important: accidente, incendii, altele de felul acesta. Îmi amintesc că dormeam pe birouri, că mergeam noaptea în tipografie când se tipărea ziarul, că era încă epoca tiparului cu plumb. Un regim de viață complicat pentru un student la zi.
În toamna anului 1992, m-am întâlnit la o conferință de presă cu Valentin Negoiță, primul redactor șef (apoi director) al revistei Capital. Am discutat despre revistă, despre ceea ce intenționa să construiască. Era, dacă nu mă înșel, prima investiție străină în presa românească. Mi-a plăcut teribil ideea, eram încântată să lucrez pentru un grup de presă cu istorie, să învăț de la oameni cu experiență. Ca să nu mai vorbesc despre cât de mult îmi doream să scap de nopțile dormite pe birouri. Mi-a oferit o slujbă la Capital și am acceptat imediat. Ani de zile, am fost cel mai tânăr jurnalist al echipei.
Numiți un articol/subiect publicat sau campanie derulată în Capital în acea perioadă, care a avut un impact major pentru societatea românească.
Andreea Roșca: Cred că au fost zeci de subiecte. Ne încăpățânam să scriem despre economia privată – o ciudățenie la acel moment. Am făcut o întreagă campanie despre primele companii de stat intrate într-un program de privatizare. Am scris despre toate schemele piramidale ale epocii (de la Caritas la Mondragon), despre bănci care capotau (Dacia Felix, mai târziu Bancorex și Banca Turco-Română). Cred că tot prin 1994 am documentat un subiect pe care nu îl pot uita și care părea imposibil în acel an – ridicarea vizelor pentru români. Credeam cu toții în instituții ale capitalismului precum burse și asigurări și am creat primele secțiuni specializate într-o revistă din România.
Cred că lecția cea mai importantă pe care am învățat-o în acei ani – și care s-a datorat în mare parte faptului că făceam parte din grupul Ringier, un grup elvețian cu tradiție în media – a fost că cititorul este mai presus de orice. Am învățat să scriem pentru oameni, să traducem întâmplările importante. Cred că a fost unul dintre marile secrete ale succesului revistei Capital.
Împreună cu Răzvan Cornețeanu, atunci directorul revistei, am inventat Topurile Capital – de la Cei mai bogați români, la Femei de succes și Companii pentru care să lucrezi. Ele au creat, până la urmă, o categorie nouă în presa românească.
Ce dificultăți ați întâmpinat în primii ani la revista Capital?
Andreea Roșca: Poate părea straniu, dar ani de zile ne-am luptat cu ceva ce nu părea să aibă rezolvare: revista nu încăpea niciodată în căsuțele poștale ale abonaților. Cea mai mare parte trăiau la bloc. Oamenii își făceau abonamente individuale și nu cred că am reușit să rezovăm în mod satisfăcător această dilemă.
Când am lansat Capital, în 1992, nu exista internet și nu existau telefoane mobile. Toată documentarea se făcea pe teren. Dura zile întregi să reușești să te întâlnești cu o sursă. Toate paginile revistei se trimiteau în tipografie pe niște dischete supradimensionate și îmi amintesc foarte bine că întârziam mereu și eram în permanență în pericol să nu putem tipări la timp. E aproape imposibil să ne imaginăm azi că un produs media de actualitate ajunge la cititori la trei zile după ce a fost finalizat. Dar așa era atunci.
Vă mai amintiți o întâmplare mai specială din perioada în care ați lucrat la Capital?
Andreea Roșca: Am lucrat 13 ani la Capital. Am fost sute de întâmplări speciale. Dar aș aminti două dintre ele care îmi par relevante pentru spiritul revistei.
Michael Ringier, fondatorul grupului Ringier, a venit în România cândva, la finalul anilor 90. Am făcut un interviu cu el. L-am întebat, printre altele, ce părere are despre eterna tensiune între editorial și publicitate. Mi-a răspuns că nu trebuie să uităm niciodată că la început au fost cititorii. Fără ei nu există nimic. Principiul acesta ne-a ghidat întotdeauna și am făcut tot ceea ce am putut ca să îl respect, în cei șase ani în care am fost redactor șef.
A doua întâmplare este legată de prima. Am avut oportunitatea, la începutul anilor 2000, să scriem un subiect delicat. În care politicul se intersecta cu econominul, în care puteam pierde mulți bani din advertising. Am evaluat, împreună cu managmentul grupului, opțiunile. Am dezbătut ore întregi și am decis să îl scriem.
Ce mesaj aveți pentru cititorii de astăzi ai Capital?
Andreea Roșca: Să își folosească discenământul. E o perioadă fantastică pentru producția de conținut, barierele n-au fost niciodată mai mici pentru a face jurnalism. Vedem, din ce în ce mai mult că linia între ceea ce este adevărat și ceea ce este fals sau înșelător dispare. Ne-am obișnuit să consumăm informație în 30 de secunde și asta înseamnă că înghițim cantități imense de gunoi, uneori. Dacă nu ne punem întrebări, dacă nu căutăm să înțelegem și să discernem adevărul de minciună, devenim foarte ușor de indus în eroare.
