În trecut, când existau doar câteva posturi de televiziune, să te uiţi la televizor era destul de simplu, porneai TV-ul şi dacă nu îţi placea ceva schimbai canalul. În prezent, numărul canalelor a crescut considerabil şi este greu să te decizi ce să urmăreşti. De aceea, cei mai mulţi preferă să se uite la emisiuni şi seriale pe Internet, deoarece aici găsesc tot ce vor cu un simplu click. Experienţa vizionării unui show pe monitorul unui calculator nu se compară, însă, cu cea de pe un televizor.
Astfel, a luat naştere smart TV, care combină televiziunea cu Internetul.  Smart TV le permite utilizatorilor să urmărească emisiuni în direct, filme, seriale, transmisiuni sportive, dar şi să navigheze pe Internet să descarce aplicaţii sau să comunice prin intermediul reţelelor de socializare.
Smart TV aduce şi un nou sistem de control unic de la distanţă.  Gândiţi-vă la o telecomandă inteligentă, care recunoaşte utilizatorul şi care acţionează la comenzi presetate. Vor fi de asemenea disponibile comenzile vocale sau cele prin gesturi. 
Este vorba de aceeaşi tehnlogie întâlnită la sistemul de gaming  Microsoft Kinect,  care permite utilizatorului să controleze jocul şi aplicaţiile prin vocea şi mişcările corpului său.
Smart TV nu se rezumă doar la atât. Sistemul este atât de inteligent încât îţi poate face recomandări de conţinut în conformitate cu interesele tale sau poate recomanda programe bazate pe ceea ce ai urmărit recent sau ceea ce este popular pentru public în general.
Spre exemplu, dacă urmăreşti un serial precum House M.D, smart TV îţi poate recomanda să te uiţi şi la Anatomia lui Grey sau Scrubs, tot seriale cu medici.
În timp ce te uiţi la unul dintre serialele de mai sus vei avea posibilitatea să comunici cu prietenii tăi, să comentezi împreună cu ei  anumite faze din film sau poţi vedea comentariile  şi recenziile făcute de utilizatorii din lumea întreagă.
Smart TV de la Google
Google a lansat un serviciu smart TV în primăvara acestui an. Google TV este disponibil direct pe anumite televizoare sau prin intermediul unui set top box.
Deocamadată doar japonezii de la Sony au  lansat televizoare compatibile cu Google TV. Acestea au diagonale cuprinse între 24 şi 26 de inch şi vor ajunge în magazinele din Europa la începutul anului viitor. În SUA, acestea au fost puse deja în vânzare la preţuri ce variază între 600 şi 1.400 de dolari. Sony a lansat şi un set-top box care permite accesarea Google TV, de pe televizoarele tradiţionale. Preţul acestuia este de 400 de dolari.
Pe Google TV, utilizatorii pot căuta emisiunea preferată la fel ca pe motorul de căutare. Odată tastat numele unui program TV, Google TV începe să caute  automat prin toate canalele disponibile prin showurile care au fost înregistrate anterior, pe YouTube, dar şi pe alte site-uri.
Utilizatorii se vor putea uita la ce vor, atunci când vor şi, foarte important, din punct de vedere al divertismentului este că Google TV oferă acces la YouTube, cel mai mare site de partajare video din lume. Acum utilizatorii se vor putea uita  şi asculta muzica pe YouTube direct de pe televizor. YouTube înseamnă peste 500 de miliarde de ore de conţinut. Recent compania a anunţat că în fiecare minut, utilizatorii încarcă pe site 35 de ore de conţinut video. Creşterea este evidentă,  în  luna martie, utilizatorii încărcau 24 de ore de conţinut nou pe site.
Smart TV va revoluţiona televiziunea pentru totdeauna,  consideră analiştii de la compania de cercetare Forrester Research. Aceştia estimează că până la finele anului în două milioane de gospodării din SUA vor exista televizoare care se pot conecta la Internet, iar numărul acestora va ajunge la la 43 de milioane peste cinci ani.