Imaginea sa clară și dinamică o ajută să iasă în evidență din mulțime și este mai practică decât oricând. Noua ŠKODA Octavia Combi reprezintă interacțiunea perfectă dintre formă și funcție”. Preluând de la varianta berlină partea frontală, noua Octavia Combi oferă un plus de spațiu pentru a satisface toate necesitățile unei familii aflată în concediu. Astfel, portbagajul, element extrem de important în acest segment, are acum nu mai puțin de 610 litri, cu 20 de litri mai mult decât berlina și cu 30 de litri în plus față de varianta pe care o înlocuiește.
Cu un interior și o gamă de motoare care nu diferă de cele ale variantei sedan, recent testată de Capital, noua Octavia Combi are un zonă posterioară clară, precisă și curată. Unii ar putea să interpreteze aceste elemente drept monotone, dar totul pare a fi la locul lui. Noua Octavia Combi poate fi identificată imediat ca fiind un automobil Škoda, grație luminilor posterioare în forma literei C și a  triunghiurilor caracteristice de pe capota portbagajului.

Articol preluat din Suplimentul Auto Capital apărut în data de 25 martie 2013.
Mai multe detalii despre noutățile rezentate anul acesta la Geneva puteți găsi în secțiunea Geneva Motor Show 2013.