În acest document datat 2 octombrie, autorităţile franceze indică în special că deschiderea în septembrie a procesului în cazul atacului asupra redacţiei Charlie Hebdo şi reproducerea de către acest săptămânal a unor caricaturi ale profetului Mohammed „necesită o vigilenţă sporită”, conform agerpres.ro

Resentimentul internaţional provocat de republicarea caricaturilor

„Resentimentul internaţional provocat de republicarea caricaturilor, continuarea procesului atacurilor din ianuarie 2015, comemorarea a cinci ani de la atentatele din 13 noiembrie 2015 şi organizarea altor câteva procese teroriste cu puternic impact mediatic în următoarele luni contribuie la alimentarea ameninţării teroriste care ar putea viza Franţa”, au scris autorităţile franceze.

Ele adaugă că „mobilizarea forţelor de securitate în lupta împotriva pandemiei de COVID -19 este propice alimentării atacurilor teroriste”.

Franţa a restabilit controalele la frontiere în seara atacurilor din 13 noiembrie 2015. Controalele au fost reînnoite sistematic de atunci, la fiecare şase luni, motivul fiind o ameninţare teroristă „foarte pregnantă”.

Nu este însă vorba despre controale sistematice, ci despre posibilitatea efectuării unor verificări de identitate la frontiere, prin derogare de la regulile privind libera circulaţie în spaţiul Schengen.

Franța este lovită puternic de COVID-19

În Franța, dacă situația nu se îmbunătățește, se vor închide barurile și vor fi interzise reuniunile în zona metropolitană pariziană. Totodată, vor fi închise centrele sportive, măsură care a scos în stradă zeci de profesioniști din industrie. Antrenorii și managerii protestează pentru că declară că nu există focare în centrele sportive.

„De când am redeschis, am pus în aplicare protocoale sanitare foarte riguroase, care au fost respectate de clientela noastră, prin urmare nu există motiv să se închidă sălile de sport”, a spus o angajată a unui centru sportiv. Reprezentanții industriei restaurantelor și hotelurilor sunt, de asemenea, pe picior de război.