Gaz, curent, petrol – toate au devenit mai scumpe. Consumatorii oftează în întreaga Europă, cele mai afectate fiind gospodăriile sărace și cele din clasa de mijloc. O gospodărie europeană de nivel mediu va trebui să plătească anul acesta o factură de aproximativ 1.850 de euro pentru electricitate și gaz. Cu mult peste cei 1200 de euro plătiți în 2020, potrivit Bank of America Research (BofA).

Creșterea inflației în UE în 2021 înseamnă, de asemenea, un salt cu 23% al prețurilor la energie electrică, gaze și combustibili, susține Naftemporiki.

„Dar inflația și costul energiei pentru clienții finali au evoluat foarte diferit în zona euro”, apreciază Institutul Bruegel. Creșterea cu 60% a costului energiei în Belgia este mai puternică decât cea cu 33% din Italia și cu 19% din Franța.

Costurile cu energia ocupă cea mai mare parte a cheltuielilor unei gospodării

„Costurile cu energia ocupă cea mai mare parte a cheltuielilor unei gospodării”, estimează Bruegel. Acest lucru crește inegalitatea inflației, gospodăriile sărace suportând greul creșterii prețurilor.

În ceea ce privește prețurile la energie electrică, Germania este constant pe primul loc: potrivit Asociației Federale a Industriilor Energetice, gospodăriile germane au plătit în medie 36,19 cenți pe kilowatt-oră în ianuarie 2022 – mai mult ca oricând. Pentru alți europeni, această creștere este de aproximativ 25 de cenți.
Ca urmare a creșterii prețurilor la gaze – conform BofA, cea mai mare împovărare a fost de 330% pe piața olandeză în 2021 și de peste 100% în Germania și Franța.

Explozia prețurilor la energie nu s-a încheiat, deoarece creșterea prețurilor la energia angro se propagă spre consumatorul final cu întârziere.

Absorbirea costului suplimentar

În cazul energiei electrice, ar fi relativ ușor pentru guverne să absoarbă costurile suplimentare exagerate: prețul de producător reprezintă doar 20% din cost, deoarece restul sunt taxe și contribuții, cum ar fi taxe de rețea și suprataxe pentru promovarea energiei din surse regenerabile.

Potrivit think-tank-ului Bruegel, Spania, Belgia, Franța și România au reacționat deja pentru ca cetățenii să nu treacă la blocări de drumuri, așa cum au făcut „vestele galbene” franceze în 2018. Fiecare țară a luat mai mult de patru contramăsuri și plănuiește încă alți câțiva pași suplimentari. În total, 11 din cele 24 de guverne chestionate au analizat, au eliminat sau reduc drastic taxele la energie.

Treisprezece țări au redus prețurile cu ridicata sau cu amănuntul la energie, inclusiv Franța. Administrația Macron a decis încă din septembrie ca tarifele la gaze și energie electrică să nu mai fie majorate – în 2022 va fi tolerată o creștere de 4%, iar pentru a face acest lucru posibil, Parisul a redus taxele la energie electrică.

Măsuri urgente luate în Europa

Belgia a acționat, de asemenea, rapid, înlocuind unele taxe pe energie și extinzând un tarif social la 500.000 de gospodării cu venituri mici până în luna iunie. De curând, guvernul belgian a redus TVA-ul de la 21% la 6% – inițial până în luna iulie. Trezoreria publică belgiană va fi împovărată cu peste 1 miliard de euro. În toată țara, aproximativ un milion de gospodării beneficiază de prețuri mai mici la energie electrică, gaze și petrol.

În Italia, unde creșterea în lipsa unor contramăsuri ar fi ajuns la aproape 80% comparativ cu 2020, premierul Mario Draghi a lansat măsuri de urgență în valoare de 3 miliarde de euro: statul a preluat taxe și costuri pe piața energiei electrice și a redus taxele pentru gaze. Institutul Bruegel raportează că bugetul de stat va fi împovărat cu aproximativ 8,5 miliarde de euro până în martie. Expertul în piața energiei Harry Wyburd subliniază că măsurile anunțate în Europa până acum vor absorbi doar aproximativ un sfert din creșterile de preț. Pe baza prețurilor angro actuale, creșterile de preț în 2022 vor ajunge la aproximativ 54% față de 2020.

Inegalitatea inflaționistă este în creștere

În Italia, Grecia și alte țări din sudul UE, există îngrijorări că o criză a prețurilor la energie ar putea sufoca redresarea economică de după pandemie. „Țările trebuie să înceapă să se gândească la măsuri mai eficiente pentru a face față creșterii prețurilor la energie și a inflației”, avertizează experții Bruegel. Autoritățile germane de supraveghere propun o „reformă din temelii” a sistemului de subvenții și taxe guvernamentale. Curtea de Conturi Europeană consideră, de asemenea, că actualul sistem de impozitare al UE în domeniul energiei este depășit – și nu este adaptat la obiectivele climatice. Însă este de așteptat ca procesul decizional să fie foarte dificil.