Sindicatul Sanitas, amenință cu proteste. Ce solicită de la autorități
Sindicatul Sanitas se pregătește de proteste și va începe strângerea de semnături pentru declanșarea acestora dacă discuțiile cu autoritățile nu ajung la niciun rezultat concret.
Sindicaliştii Federaţiei Sanitas vor demara din 23 noiembrie acţiunea de strângere de semnături pentru declanşarea conflictului de muncă la nivel naţional, dacă până în data de 20 noiembrie 2020, discuţiile cu autorităţile nu se vor concretiza în documente care să detensioneze situaţia în cele două sisteme pe care le reprezintă.
„Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială, întrunit în şedinţă de urgenţă vineri, 13 noiembrie 2020, a analizat stadiul negocierilor pentru soluţionarea revendicărilor membrilor noştri de sindicat aflaţi în acţiuni revendicative de mai bine de o lună şi, de mai bine de 8 luni în prima linie a luptei cu noul virus SARS-COV-2. În urma analizei făcute (…) şi având în vedere proiectele documentelor legislative care urmează să reglementeze acordarea unor drepturi salariale caracteristice situaţiei epidemiologice în care ne aflăm din cauza răspândirii noului virus SARS-COV-2, documente cu care nu putem fi de acord în forma care ne-a fost prezentată, a hotărât ca Federaţia SANITAS din România să desfăşoare următoarele acţiuni sindicale: luni, 16 noiembrie 2020, reprezentanţii organizaţiilor judeţene SANITAS vor depune lista de revendicări a membrilor noştri la Instituţia Prefectului fiecărui judeţ din ţară; marţi, 17 noiembrie 2020, în intervalul orar 11.00 – 13.00, vom picheta sediul Guvernului României.
Dacă, până în data de 20 noiembrie 2020, discuţiile cu autorităţile nu se vor concretiza în documente care să detensioneze situaţia din cele două sisteme pe care le reprezentăm, începând cu data de 23 noiembrie 2020 vom începe acţiunea de strângere de semnături în toate unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială, pentru declanşarea conflictului de muncă la nivel naţional”, precizează organizaţia sindicală într-un comunicat transmis Agerpres.
De asemenea, sindicaliştii din sănătate solicită, în continuare, tuturor factorilor responsabili care pot contribui la identificarea de soluţii optime pentru revendicările membrilor Sanitas, „să se aşeze la aceeaşi masă” la care, prin negocieri şi discuţii oneste să se reuşească rezolvarea solicitărilor membrilor de sindicat.
Reprezentanţii Federaţiei SANITAS susţin că nu se vor opri din a susţine în permanenţă toate revendicările membrilor săi şi va rămâne în continuare la masa discuţiilor până la rezolvarea acestora, solicitând termene rezonabile şi soluţii realizabile, „însă dacă soluţiile vor întârzia în continuare să apară pentru a contribui la readucerea păcii sociale în sistemele pe care le reprezentăm, ne rezervăm dreptul de a utiliza toate mijloacele sindicale legale pentru apărarea intereselor membrilor noştri”.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





