Simona Halep poate contesta în integralitate decizia ITIA privind suspendarea ei

Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a prezentat opțiunile pe care le are Simona Halep pentru a contesta în integralitate decizia ITIA privind suspendarea ei.

Contestațiile împotriva deciziei ITIA se fac la Curtea de Arbitraj pentru Sport (CAS). Toate detaliile și calendarele vor fi decise de către CAS.

Simona Halep are următoarele variante:

  • o concluzie conform căreia încălcarea regulilor anti-doping de către jucător cu privire la roxadustat a fost intenționată;
  • o concluzie conform căreia panelul a fost „confortabil satisfăcător”, raportat la faptul că jucătorul a comis o încălcare a regulilor anti-doping, potrivit datelor sale din pașaportul biologic sportiv;
  • o constatare conform căreia informațiile standard au fost împărtășite cu experții WADA, iar cunoștințele experților cu privire la identitatea jucătorului nu au afectat viziunea lor asupra datelor din pașaportul biologic;
  • o declarație din partea completului conform căreia „doamna Halep cu siguranță nu este responsabilă pentru nicio întârziere în audierea și soluționarea acestui caz;
  • decizia comisiei conform căreia nu s-au aplicat „circumstanțe agravante” în acest caz și sancțiunea suspendării pe patru ani se aplică retroactiv de la momentul suspendării provizorii (7 octombrie 2022);

„Aşa cum este prevăzut în decizia emisă de Sport Resolutions în cazul Simonei Halep, punctul 384, decizia poate fi contestată în integralitate sau parţial. Potrivit Regulamentului de Arbitraj Anti-Doping al TAS, coroborat cu prevederile Codului TAS (Tribunalului Arbitral al Sportului de la Lausanne) şi jurisprudența acestuia, obiectul apelului poate fi anularea totală sau parțială a unei decizii.

De asemenea, conform codului TAS, completul de arbitri (sau Arbitrul Unic) are competența de a judeca de novo în fapt şi în drept, ceea ce presupune o judecată devolutivă, la fel ca în calea de atac a apelului din dreptul civil român. Arbitrii TAS pot pronunța o hotărâre prin care poate să înlocuiască decizia atacată sau să anuleze decizia şi să trimită spre rejudecare instanței de fond.

Preşedintele de complet poate solicita, din oficiu sau la solicitarea părților, administrarea de noi probe (martori, înscrisuri, expertize etc) sau, după caz, să considere suficiente probele existente (administrate deja în faţa tribunalului care a pronunțat decizia atacată) şi să se pronunțe doar în baza acestora, la care se adaugă audierea la TAS.

Aceasta din urmă poate fi solicitată, din nou, de către părți, dar completul arbitral poate decide totuși că este suficient de lămurit doar în baza înscrisurilor de la dosar”, este răspunsul oferit de Agenţia Naţională Anti-Doping pentru Antena 3 CNN.

Cum a ajuns keto colagenul la Simona Halep?

Vă amintim că s-a aflat și cum a ajuns keto colagenul la Simona Halep. Substanța este vândută sub formă de pudră, fiind deținută de o firmă canadiană: Schinoussa Superfood. Keto colagenul avea intrare la Academia Mouratoglou.

În august 2022, cu câteva zile înainte de a fi depistată pozitiv, Simona Halep avea dureri musculare și a cerut ceva. I s-a adus keto colagen din marca cu care era aprovizionată Academia Mouratoglou. Ea nu lua niciodată nimic, fără ca substanța respectivă să fie validată oficial.

Jucătoarea de tenis s-a adresat imediat Academiei Mouratoglou, care a descoperit că acel lot a fost contaminat. Se pare că sportiva ar fi luat doar în acea perioadă keto colagen.

 

Schinoussa Superfood
SURSA FOTO: Vitamart.ca