Vestea zilei despre Simona Halep! Adrian Marcu, unul din foștii săi antrenori, îi ia apărarea jucătoarei de tenis în scandalul de dopaj.

Constănțeanca a primit o suspendare de patru ani, după ce a fost depistată pozitiv pentru Roxadustat la US Open 2022.

Simona Halep nu s-a dopat înainte de a colabora cu Patrick Mouratoglou

Adrian Marcu a fost ultimul antrenor român al Simonei Halep înainte ca sportiva să înceapă colaborarea cu Patrick Mouratoglou. Acesta i-a fost alături inclusiv la Australian Open 2022. Românul este absolut convins că tenismena nu s-a dopat niciodată în perioada anterioară angajării francezului.

„Nu am mai comunicat, dar în momentul ăsta nu sunt foarte multe de spus. Țelul ei, din punctul meu de vedere, este să își dovedească nevinovăția.

Așa cum o știm noi pe Simona nici nu se pune cea mai mică problemă ca în cariera ei anterioară să fi făcut ceva, să fi luat ceva.

Totuși, ai fost numărul 1 mondial, ai jucat ani de zile, nu îți poți permite. Întotdeauna există haterii (cei care o urăsc – n.r.), iar dacă ai făcut ceva aruncă o pată neagră asupra tot ce ai făcut până atunci”, a declarat acesta pentru Pro Sport.

Cosmin Hodor îi ia apărarea Simonei Halep

Într-un moment extrem de dificil, Simona Halep are parte și de oameni care o apără. În condițiile în care tot mai mulți critică faptul că tenismena nu a fost atentă la suplimentele pe care i le furniza staff-ul său. După cum se știe, sportiva a fost depistată pozitiv la Roxadustat și apoi judecată și suspendată,

Cosmin Hodor, fostul manager de comunicare al constănțencei, a fost invitat în cadrul emisiunii Așa-i în tenis cu Irina Fetecău. El a avut un discurs vehement cu privire la suspendarea pentru dopaj pe care a primit-o fostul lider mondial.

Hodor consideră inadmisibil felul în care vorbesc unii oameni acum despre Simona Halep. El a criticat și faptul că românca a fost amânată un an pentru a primi acest verdict. Mai mult decât atât, acesta a dezvăluit cât de atentă era sportiva la alimentele pe care le consuma pe vremea când el făcea parte din staff.

Hodor este de părere că Halep a căzut într-o chestie total nevinovată. El recunoaște că sportiva este singura răspunzătoare de ceea ce se întâmplă în viața ei.

Și precizează, având în vedere că a stat o vreme în preajma tenismenei noastre, că Simona Halep era foarte atentă la ce mânca și ce bea. Mai multe puteți citi aici.