Show-ul TV ce va sparge toate audiențele! Încă o vedetă se alătură echipei. Va fi un spectacol incendiar
Competiția „Îmi place dansul” de la Kanal D și-a întregit echipa de jurați cu o nouă surpriză. Unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din România, se alătură celorlalți trei jurați deja anunțați: Beatrice Rancea, Cocuța și Emil Rengle.
CRBL (Eduard Mihail Andreianu) vine să întregească echipa celor patru profesioniști în ale dansului care vor juriza competiția „Îmi place dansul”, în toamnă, la Kanal D, alăturându-se celor trei jurați deja anunțați: Beatrice Rancea, Cocuța și Emil Rengle.
CRBL este unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din România, cu o carieră strălucitoare, desfășurată pe o perioadă de mai bine de 20 ani. S-a impus în atenția publicului român ca dansator, interpret, coregraf și entertainer și suprinde în continuare prin prospețimea abordărilor, prin sinceritatea mesajului transmis în ritmuri de pop, dance, hip-hop.
„Pentru mine, dansul e o artă care reprezintă tot. Inainte să vezi sau să auzi trebuie să simți, asta înseamnă arta. În acest show, <Îmi place dansul>, îmi doresc să simt. Vreau să văd lupta, dar vreau să vad și fairplay. Ce e frumos îi place și lui Dumnezeu, dar și greșeala se plătește!”, a declarat CRBL.
Cu opt albume de succes, realizate împreună cu trupa Simplu, sau ca artist solo, cu numeroase turnee la activ și importante premii muzicale, CRBL e un artist devenit iconic, la care se raportează generații. Succesul înregistrat ca artist hip-hop i-a deschis calea și către coregrafie, producție muzicală și de videoclipuri, actorie și televiziune, iar în 2004, CRBL își deschidea propria sală de dans cu specific breakdance și streetdance câștigând apoi, cu trupa de dans formată astfel, numeroase concursuri ale genului.
Artistul a dovedit într-o serie de show-uri TV că are o abilitate extraordinară în a face spectacol, magnetizând publicul de toate vârstele. Din toamnă, CRBL va juriza concurenții care vor veni să își demonstreze talentul de dansatori în fața unei țări întregi, la „Îmi place dansul”.
Castingul pentru cel mai spectaculos și intens show al toamnei este în plină desfășurare, toți cei care își doresc să își exprime talentul în fața țării întregi se pot înscrie în cursa pentru competiția televizată <Îmi place dansul> accesând pagina casting.kanald.ro . Îi așteaptă una dintre cele mai frumoase experiențe ale vieții lor, adrenalina competiției, un show total și premiul de 100.000 de lei.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.