ShopMania Reduceri grupează cele mai bune reduceri naţionale şi locale şi oferă opţiuni pentru restrângerea căutării de oferte, prin intermediul selectării categoriei de interes, dar şi prin folosirea filtrelor „Oraş” şi „Preţ”. Abonaţii primesc o dată pe zi un singur newsletter, cuprinzând reduceri de până la 90%, din categorii precum „Frumuseţe şi sănătate”, „Restaurante”, „Servicii”, „Shopping”, „Sport şi timp liber”, „Vacanţe şi călătorii”.

„În contextul unei continue creşteri accelerate a numărului de promoţii disponibile zilnic şi distribuite pe canale multiple, noua secţiune ShopMania facilitează procesul de identificare a ofertei urmărite, diminuând considerabil timpul pe care îl petrece un utilizator în căutarea unui anumit tip de reducere. Noua secţiune este o extindere firească a instrumentelor de shopping oferite de către ShopMania care susţine consumatorii în luarea unor decizii de cumpărare optime şi în zona ofertelor şi a reducerilor colective” declară Arthur Rădulescu, director general ShopMania Net.

Odată cu lansarea noii secţiuni de Reduceri, ShopMania îşi întâmpină de asemenea utilizatorii  cu un design reînnoit şi o interfaţă îmbunătăţită, care permit o navigare mult mai facilă şi mai intuitivă.  

„Noul design evidenţiază valorile ce stau la baza conceptului ShopMania: diversitatea de produse, oferte, informaţii şi review-uri ce pot fi regăsite în cadrul portalului şi înlesnirea experienţei de shopping prin instrumente care permit luarea unei decizii de cumpărare inteligente”, a mai declarat Arthur Radulescu.

Printre noile facilităţi introduse recent de ShopMania pentru a susţine shopping-ul eficient se numără versiunea ShopMania Mobile, care permite accesul la portal într-o formulă optimizată pentru dispozitive mobile, precum şi Radar-ul ShopMania, un instrument de tip bookmarklet care poate fi adăugat direct în browser şi care permite utilizatorilor să afle cum se situează preţul găsit pe un magazin online în raport cu alte preţuri disponibile pe piaţă.