Condusul pe timp de iarnă pune presiune suplimentară pe vehiculul şi pe abilităţile de conducere. Dacă conduceţi pe timp de iarnă, reglaţi viteza de conducere la condiţiile existente şi păstraţi o distanţă de siguranţă faţă de vehiculul din faţă. Evitaţi situaţiile în care este posibil să trebuiască să frânaţi brusc pe o suprafaţă alunecoasă.
Nu faceţi nici un fel de mişcări bruşte şi evitaţi o accelerare prea puternică (accelerarea ar trebui să fie progresivă şi nu bruscă. Pentru a reduce riscul de alunecare atunci când urcaţi o pantă, utilizaţi o treaptă de viteza mai mare decât cea folosită atunci când circulaţi pe vreme uscată.
Înainte de a intra într-o curba, încetiniţi în linie dreaptă. Pentru a evita alunecarea anvelopei şi pierderea controlului atunci cand luaţi colţul, viraţi cu o mişcare constantă, care curge. Menţineţi o viteza lentă şi regulată.  Dacă maşina pierde aderenţă în spate (dar mai are încă pe faţă), într-un vehicul cu tracţiune faţă, acceleraţi uşor pentru a recapată echilibrul. Într-un vehicul cu tracţiune spate, ridicaţi uşor piciorul de pe acceleraţie până ce roţile din spate îşi recapată aderenţa. Sub nici o formă nu trebuie să frânaţi, deoarece acest lucru va accentua dezechilibrul din spate.
Cel mai bun sfat pentru ar fi să nu conduceţi deloc, daca vă permiteţi să faceţi această excepţie. Nu ieşiţi afară până când zăpada este dată la o parte şi camioanele cu sare au avut ocazia să îşi facă treaba şi nu vă grăbiţi să ajungeţi la destinaţie.
Când ar trebui utilizate lanţurile de zăpadă

Lanţurile antiderapante ar trebui să fie utilizate pe zăpada tasată. Dacă călătoriţi către anumite staţiuni de schi, de exemplu, sunteţi obligat sa echipaţi anvelopele cu lanţuri de zăpadă. Înainte de călătorie găsiţi-vă timp pentru a învăţa cum se potrivesc şi cum se scot lanţurile. Nu e nicio distracţie montarea acestora într-un viscol sub zero grade, cu degetele îngheţate, la jumătatea drumului pe un drum de munte abrupt.
Lucruri utile pe timpul iernii:
•    racleta pentru gheaţă;
•    perie/mătura pentru înlăturat zăpada;
•    lanţuri pentru anvelope;
•    cabluri electrice pentru baterie;
•    o lopată;
•    o cutie mică cu sare/nisip;
•    lichid pentru spălarea parbrizului pe timpul iernii;
•    încărcător de maşina pentru telefon mobil;
SURSA: michelin.ro