Sfântul Dumitru 2023. În data de 26 octombrie este prăznuit Sfântul Dumitru Izvorâtorul de mir. Credincioșii trebuie să respecte o serie de tradiții și obiceiuri.

Ei trebuie să dea de pomană pentru sufletele celor adormiți. Pe 25 octombrie, adică cu o zi înainte de marea sărbătoare, credincioșii se pun pe pregătit. Ei fac colivă, colaci în formă de cruce și pachete de împărțit cu alimente.

Toate acestea sunt apoi duse în ziua de Sfântul Dumitru, la biserică. Aici sunt sfințite de preot. După ce aceste reguli sunt îndeplinite, toate bunurile sunt împărțite sărmanilor împreună cu lumânări aprinse.

În această zi, se mai împart covrigi și nuci. Se mai dau și prune uscate, struguri, pâine, apă, vin.

Ce să faci de Sfântul Dumitru ca să fii ferit de boli

De Sfântul Dumitru trebuie respectate anumite lucruri ca să fii protejat de necazuri şi primejdii. Spre exemplu, este interzis să faci treburi grele în gospodărie. Astfel, vei fi ferit de boli și necazuri.

În ziua de 26 octombrie, nu e bine să mături în curte sau în locuință. În plus, în această zi sfântă nu se coase, nu se toarce și nu se țese.

Este interzis să se spele rufe. Sub nicio formă nu trebuie făcut acest lucru în ziua de Sfântul Dumitru.

Evită locurile pustii

De Sfântul Dimitrie, e superstiția că nu e bine să mergi noaptea în cimitir. Nici în pădure sau în locuri pustii nu e bine să te aventurezi. Se spune că cei decedați se pot transforma în strigoi sau vampiri și îți ies în cale.

Nu este bine să nu respecți sărbătoarea de Sfântul Dimitrie. Acesta este o zi sfântă, dedicată unuia dintre cei mai mari apărători ai creștinismului.

De Sfântul Dumitru nu este bine să plantezi usturoi. dacă faci acest lucru, vei avea parte de pierderi în următorul an.

Lucrul care aduce numai ghinioane dacă îl faci

Sărbătoarea religioasă se marchează în toată România. În Dobrogea, spre exemplu, tinerii se întâlnesc la casa unuia dintre ei. De aici ei pleacă în sat cântând din fluiere și cavale.

Unul dintre tineri se îmbracă precum o cadână. Obiceiul se mai numește și “datina Saiegiilor”, potrivit traditii-superstitii.ro.

În Bucovina, se crede că cine seamănă usturoiul după Sfântul Dumitru va avea parte numai de ghinioane tot anul. În regiunea Olteniei, se spune că trebuie respectate toate tradițiile acestei sărbători. Numai așa, vei fi într-adevăr protejat de necazuri și primejdii.