Ioana se trezește în fiecare dimineață la șase. „Doar în weekend pot dormi până pe la opt. Dar nu-i nimic, așa am făcut toată viața, așa că sunt obișnuită“, spune ea. După ce se dă jos din patul situat într-unul din cele patru dormitoare de la primul etaj ale unei vile din Pipera, femeia merge în bucătărie, unde pregătește micul dejun și pachetul pentru școală al copilului. Apoi îl trezește pe cel mic, îl hrănește și îl ajută să se îmbrace. Când toți ai casei au pornit spre treburile zilnice, Ioana se așază și ea la masă. „Nu stau mult, că nu am timp. După ce mănânc, fac lună bucătăria și fac ordine prin toată casa, că Bogdănel e cam obraznic și își lasă peste tot hainele și jucăriile. Apoi, în funcție de zi, dau cu aspiratorul, curăț băile, spăl geamurile ori ies în curte, unde fac curățenie pe terasă și pe alei și ud florile și iarba“, povestește ea.
Nu trece mult și vine ora prânzului, când Ioana se urcă în mașină și se duce să ia copilul de la școală. Dacă e nevoie, mai face și unele cumpărături. Ajunși acasă, cei doi iau prânzul, după care băiatul trebuie să-și facă lecțiile, „la care îl ajut și eu cât mă pricep, mai ales la matematică, că nu degeaba am făcut Politehnica“, spune femeia. După care cel mic își vede de joacă, iar pentru ea vine vremea gătitului: „Fac unu-două feluri pe zi, să ajungă și pentru cină și pentru a doua zi la prânz.“ Spre seară, toată familia se reunește acasă, iar după ce masa este servită, Ioana spală vasele și face curat în bucătărie. După care, în jur de ora zece, se bagă în pat, unde, în funcție de cât este de obosită, apucă sau nu să vadă un episod întreg din serialul preferat. Iar a doua zi dimineață, ia totul de la capăt.
Ioana are 55 de ani, este divorțată de zece și lucrează de prin 2011 ca menajeră și bonă internă pentru un cuplu de oameni de afaceri de la marginea Bucureștiului. Femeia a muncit ca cercetător până în urmă cu vreo cinci ani, când institutul în care își petrecuse cea mai mare parte din viață s-a închis „din interese imobiliare“, după cum spune ea. Acum, s-a pensionat anticipat și mai câștigă 1.500 de lei pe lună pentru că are grijă de copilul și gospodăria familiei Popescu de luni până sâmbătă. „Aici am și casă și masă, așa că cei mai mulți bani îi pun deoparte. În apartamentul meu din Militari stau acum fiul meu și prietena lui. Când se vor căsători și vor face un copil, o să merg să-i ajut pe ei. Dar până atunci, mi-e bine așa“, explică ea.
Oamenii care se ocupau de treburile gospodărești pentru cei prea ocupați, prea neputincioși ori, de ce nu, prea leneși să o facă erau mulți în România interbelică. Nu doar cei foarte bogați aveau personal domestic, ci și în multe case ale clasei medii se găseau pe atunci menajere, bucătărese, bone sau grădinari.
Din nou importanți
În timpul regimului comunist, chiar dacă astfel de practici erau condamnate oficial drept retrograde și caracteristice clasei exploatatoare, angajați de acest gen puteau fi întâlniți în continuare, chiar și în locuințele liderilor politici. Ce-i drept, numărul lor a scăzut puternic și, în general, se apela la servicii de acest tip pentru cei care nu-și puteau purta singuri de grijă (copii, bătrâni ori bolnavi), în timp ce bucătăreasa proprie ori grădinarul personal dispăruseră aproape total.
După 1989, personalul domestic a revenit la modă. Uneori din nevoie, alteori din snobism, tot mai mulți români au început să-și angajeze ajutoare, de la femeia care vine o dată pe săptămână și face curat până la familia care acceptă să locuiască sub același acoperiș cu „stăpânii“ și se ocupă de toate, de la mâncare și curățenie la grădinărit și reparații. Cum în cele mai multe cazuri aceștia nu au contract de muncă, numărul lor real este greu de estimat. Dacă presupunem că măcar 5% din cele opt milioane de gospodării din România apelează periodic la astfel de servicii și că fiecare din angajații domestici are în medie trei-patru clienți stabili, rezultă că cel puțin 100.000 de români lucrează ca menajeră, bonă, grădinar ori șofer personal.
Lipsa contractelor legale pentru cei mai mulți dintre aceștia înseamnă, pe de o parte, că statul nu are acces la potențiale încasări bugetare de sute de milioane de lei pe an, dar și că angajații cu pricina nu beneficiază de asigurări de sănătate, de protecție împotriva abuzurilor celor pentru care lucrează și, desigur, nici nu contribuie la sistemul de pensii. Ceea ce are un dublu efect negativ: adâncesc deficitul în prezent, iar în viitor, când vor ieși la pensie, anii munciți acum nu li se vor lua în calcul.
Agenție sau mica publicitate?
„Sunt destui, atât angajatori, cât și candidați, care nu apelează la firmele specializate în plasarea de personal domestic. Ei cred că fac o afacere dacă ocolesc comisionul de intermediere, însă de fapt riscă fie să-și bage în casă pe cineva fără referințe, fără experiență și care nu a trecut printr-un­ proces profesionist de evaluare și selecție, fie să ajungă la angajatori care de fapt urmăresc alte scopuri decât cele enunțate sau, am avut și cazuri de acest gen, nu-și permit de fapt să plătească pentru serviciile cerute“, explică Maria Nena, de la agenția de recrutare Elite din Capitală. Ea spune că anul acesta cererea de personal domestic a scăzut, însă, cu toate acestea, cei care doresc să obțină un job de acest fel nu-și scad deloc pretențiile.
Există, desigur, și cazuri în care găsirea de personal domestic prin mica publicitate sau prin recomandări se dovedește un succes. „Noi avem trei servitori, cum ne spun în glumă prietenii, care ne iau peste picior că ne credem boieri. Însă așa a fost să fie, nu noi ne-am dorit să ajungem aici“, povestește Mihai, un om de afaceri din Banat, enumerând: „Una este bona fetiței, care vine la nouă dimineața și pleacă la șase, când vine soția de la birou. Cum femeia nu a vrut să ne ajute și la curățenie, mai avem pe cineva care vine de două ori pe săptămână, câte jumătate de zi, și dă cu aspiratorul sau calcă. Iar aproape în fiecare weekend mai apelez la un vecin să mă ajute prin curte sau grădină. Una peste alta, suntem mulțumiți de toți trei.“
Imigranți și emigranți
Presa a relatat de mai muilte ori în ultimii ani despre premierul Victor Ponta, care a angajat o bonă filipineză. Ultima dată s-a vorbit de ea în această vară, când ar fi însoțit familia primului-ministru în vacanța din Statele Unite. La un moment dat, a existat și o explicație pentru alegerea făcută de cuplul Victor Ponta-Daciana Sârbu: neștiind românește, aceasta nu ar fi putut trage cu urechea la ce discutau cei doi politicieni. Surse din domeniu estimează că există în România între câteva sute și 1.000 de angajați domestici străini. Aceștia sunt aduși în țară de câteva agenții de recrutare, iar dacă salariile le sunt confidențiale, costurile inițiale (cuprinzând printre altele onorariul agenției, biletul de avion către România, analizele medicale, obținerea vizei și a permisului de muncă) ajung spre 4.000 de euro. „Majoritatea clienților noștri este reprezentată de familii cu vârsta cuprinsă între 30 și 45 de ani, cu venituri peste medie, cu afaceri proprii, având unul sau mai mulți copii. Aceștia locuiesc în zone rezidențiale și au case cu o suprafață de 300 până la 1.000 de metri pătrați“, arată Corina Constantin de la Multi Professional Solutions, care plasează bone și menajere din Filipine și Nepal, cu vârste între 30 și 45 de ani și cu experiență în alte contracte similare.
De cealaltă parte, numeroși cetățeni români au plecat peste hotare, spre a lucra ca personal domestic în țările bogate din vestul Europei. În septembrie 2012, de pildă, în Italia erau angajați cu acte în regulă în acest domeniu 146.000 de români (reprezentând cam o cincime din totalul lucrătorilor domestici înregistrați). Însă potrivit estimărilor autorităților, încă o dată pe atâția munceau la negru ca bone, menajere ori grădinari. În Penisnulă, un anagajat intern (care primește și casă și masă) poate câștiga între 600 și 1.000 de euro pe lună, în Spania ori Franța între 800 și 1.200 de euro, iar în Marea Britanie poate ajunge la 1.500 de euro lunar. Totul depinde de experiență și calificare și, desigur, de existența sau nu a unui contract legal de muncă.
Cine, cât, unde
Sumele care pot fi câștigate în România pentru aceleași poziții sunt, desigur, semnificativ mai mici. Conform unor anunțuri de mică publicitate, în Capitală și Ilfov o bonă poate spera să primească (de cele mai multe ori fără carte de muncă) între 1.200 și 2.200 de lei pe lună, în funcție de program (se cer de la șase ore pe zi timp de cinci zile pe săptămână până la 26 de zile pe lună, în cazul celor interne). O menajeră pare a primi ceva mai puțin (între 1.300 și 1.700 de lei), iar un șofer personal este plătit, tot în funcție de program, cu 1.400-1.800 de lei, în timp ce un grădinar poate spera la o sumă similară pentru un program de opt-nouă ore pe zi, timp de cinci zile pe săptămână.
Iar ofertele sunt tot mai complexe: o familie din zona Pantelimon, de exemplu, oferă 1.000 de euro pe lună unui cuplu care vrea să se ocupe de întreținerea unei case cu două etaje și grădină de 300 de metri pătrați: „Responsabilitățile domnului sunt: grădinărit, șofat (este necesară deținerea permisului de conducere categoria B), iar ale doamnei: curățenie, spălat, călcat, gătit pentru o familie cu doi copii de 10 și 12 ani. Programul este intern, cu două weekenduri libere“, se arată în anunț.
Tot conform ofertelor postate la mica publicitate se pare că lefurile oferite pentru acest tip de servicii în afara Capitalei sunt mai mici, ajungând chiar și la 700-800 de lei pe lună în zonele mai sărace din Moldova,  Oltenia sau Bărăgan. Ceea ce explică, desigur, de ce mulți locuitori din Vaslui, Bistrița-Năsăud ori Teleorman preferă să lucreze ca angajați domestici în statele din vestul continentului, în timp ce cazurile de acest gen sunt mai rare în București, Cluj sau Timișoara.
1.500 de lei este leafa medie estimativă oferită personalului domestic în Capitală. În provincie, salariile din domeniu sunt semnificativ mai mici

100 de mii este numărul minim de persoane care lucrează ca angajați domestici în România, conform estimărilor Capital.

Acest articol a apărut în ediţia print numărul 40 a revistei Capital din săptămâna 7 – 13 octombrie 2013"