Serviciul de plată online PayPal blochează contul WikiLeaks
Serviciul de plată online cu sediul în Statele Unite, PayPal, a anunţat că a blocat transferurile financiare în beneficiul WikiLeaks, site-ul de Internet care a dezvăluit notele diplomatice americane.
„PayPal a restrâns în mod permanent accesul la contul folosit de WikiLeaks din cauza politicii comerciale a PayPal care interzice folosirea serviciului de plată online pentru a încuraja, promova sau facilita orice activitate ilegală”, potrivit unui comunicat publicat vineri seara.
„Am informat proprietarul contului în legătură cu această decizie”, adaugă textul.
WikiLeaks a început în ultimele zile să publice o parte din cele 250.000 de note diplomatice americane, provocând o undă de şoc în cancelariile din lumea întreagă.
Statele Unite şi alte guverne au declarat că divulgarea acestora încalcă legile din ţările lor.
Sursa: Mediafax
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





