Secretul Mihaelei Buzărnescu! Câți bani a câștigat de fapt

Secretul Mihaelei Buzărnescu! Câți bani a câștigat de fapt
Publicat de Anca Andrei la 7 august 2018, 13:35

În urmă cu aproximativ 2 ani de zile, Mihaela Buzărnescu nu se afla nici măcar în primele 500 de jucătoare ale lumii și aproape nimeni nu mai credea în ea. Cu toate acestea, românca nu s-a lăsat și a continuat să ajunge, iar astăzi a ajuns să ocupe locul 20 WTA.

De la Roland Garros până în prezent, bucureşteanca a câştigat mai mulţi bani decât înainte, în întreaga carieră. Buzărnescu a câștigat și finala de la San Jose, cu Maria Sakkari și a ajuns pe locul 15 și în WTA Race.

Succesul cu Sakkari i-a adus lui „Miki” 136.695 de dolari şi 470 de puncte. Acest lucru va duce totalul banilor câştigaţi din tenis la peste 1,2 milioane de euro, potrivit digisport.ro.

Interesant e că, până la Roland Garros 2018 (unde a ajuns până în optimi), bucureşteanca adunase 547.605 de euro din tenis. În ultimele patru luni a avut acces la mai multe premii consistente, cele mai mari fiind obţinute la Paris (222.000 de euro pentru accesul în a doua săptămână) şi 112.000 de euro (pentru turul trei de la Wimbledon).

Astfel, Mihaela a câștigat în ultimele 4 luni Buzărnescu să fi câştigat mai mulţi bani din tenis decât înainte, în întreaga carieră.

Informații articol
Publicat în: Fără categorie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.