Pensiile speciale, incluse în al doilea pachet de măsuri fiscale
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat că măsurile adoptate de Guvern sunt esențiale pentru a preveni intrarea României într-o situație de colaps. El a subliniat că al doilea pachet legislativ, care vizează pensiile speciale și reforma consiliilor de administrație, urmează să fie adoptat în decurs de două până la trei săptămâni.
„Suntem în situaţia pe care o constatăm cu toţii din această coaliţie, pe baza cifrelor reale pe care Ministerul Finanţelor le prezintă, că nu există altă soluţie pentru România ca să nu intre în colaps decât aceste măsuri, acest pachet 1, care va avea efect imediat, şi pachetul 2 de măsuri, care va veni”, a declarat el miercuri, la B1 TV.
Mircea Abrudean a precizat că, în cazul în care se va constata că o măsură din primul pachet este „una injustă”, aceasta ar putea fi corectată prin intermediul celui de-al doilea pachet de măsuri.
Liberalul a explicat că scopul principal al primului pachet de măsuri a fost obținerea rapidă a unor sume cât mai mari de bani, în contextul unui termen foarte scurt impus Guvernului. El a subliniat că, dacă se constată că unele măsuri sunt injuste, acestea pot fi corectate prin al doilea pachet legislativ. Abrudean a menționat că deciziile au fost luate ținând cont de programul de guvernare, de discuțiile din coaliție și de dezbaterile inițiale.
Totodată, el a afirmat că soluțiile adoptate au fost validate de partenerii externi, nu doar de Comisia Europeană, ci și de ECOFIN, care a confirmat că România se află pe un parcurs corect, remarcând aplicarea efectivă a măsurilor, nu doar promisiuni. De asemenea, a evidențiat că piețele externe au reacționat pozitiv, observând o scădere a dobânzilor la care statul se împrumută.
„Ideea era să încercăm să facem rost de cât mai mulţi bani într-un timp cât mai scurt. Aceasta a fost formula. Cu siguranţă că se poate corecta, dacă se constată că e una injustă. Avem pachetul 2 de măsuri, care poate să corecteze orice fel de eroare a primului pachet de măsuri. Ele au venit într-un termen foarte scurt.
În două săptămâni, Guvernul a trebuit să vină cu toate aceste măsuri, ţinând cont şi de discuţiile iniţiale, ţinând cont şi de programul de guvernare, şi de coaliţie, şi de toate dezbaterile de acolo.
Aceasta a fost soluţia agreată şi, se pare, validată de către partenerii externi. Nu vorbesc doar de Comisia Europeană. Reamintesc că ECOFIN, ieri, confirma că este parcursul corect, pentru că în sfârşit văd şi ei că se iau măsuri, nu doar se promite. Vorbim şi de pieţele externe, vorbim şi de dobânzile la care statul se împrumută, care au început să scadă”, a spus acesta.
Nivelului de impozitare a câștigurilor provenite din jocurile de noroc a fost o decizie necesară, afirmă Mircea Abrudean
Președintele Senatului a explicat că reducerea nivelului de impozitare a câștigurilor provenite din jocurile de noroc, față de varianta inițial propusă, a fost o decizie necesară. El a argumentat că „această industrie s-ar putea să se ducă foarte mult în piața neagră și să scadă și mai mult banii care ar trebui să ajungă la stat”.
De asemenea, Mircea Abrudean a susținut că „sunt efecte benefice pentru economia României, datorate acestui pachet de măsuri mai mult sau mai puțin contestat și disputat”.
„Evident că este unul nepopular, evident că nici Ilie Bolojan nu cred că e omul care să-şi dorească să fie hulit. (…) Pachetul 2 vine în 2-3 săptămâni, pentru că nu era timpul necesar să corectăm aceste nejustificări”, a spus el.
Făcând referire la propunerile avansate de PSD pentru al doilea pachet de măsuri, Mircea Abrudean a precizat că acestea urmează să fie analizate și discutate în cadrul procesului decizional.
„Mi se par de bun simţ. S-au mai discutat şi înainte. S-au discutat şi în grupul de lucru de la Cotroceni, care a încercat să vină cu un set de măsuri, dintre care au fost şi preluate. De altfel, inclusiv în acest pachet. Cu siguranţă, reforma pensiilor speciale este esenţială şi foarte urgentă.
Şi a anunţat şi premierul Bolojan că va face parte din pachetul 2, la fel cum şi reforma consiliilor de administraţie, a numărului membrilor din consiliile de administraţie, a indemnizaţiilor nejustificate, corelarea acestora cu profitabilitatea companiilor.
Toate vor face parte în pachetul 2, care va veni în scurt timp. Pentru că nu era timpul necesar în aceste două săptămâni să pot să corectez ceea ce s-a făcut nedrept, să-i spunem, în foarte mulţi ani.
Toate aceste beneficii, aceste privilegii s-au construit în ani de zile. Legislaţia a fost amendată permanent, s-a venit cu multe acte normative, unele peste altele, unele le completează pe altele. Nu poţi să modifici asta în două săptămâni”, a declarat acesta.