Se taie ajutorul de deces? Adevărul despre ajutorul de înmormântare în 2025: Haideți să clarificăm…
SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
Consilierul prezidențial Dragoș Anastasiu respinge zvonurile privind reducerea ajutorului de înmormântare. „Ajutorul de deces nu este în pericol”, a dat el asigurări.
Ajutorul de deces NU se taie – clarificări de la Palatul Cotroceni
Ajutorul de deces nu se taie! Consilierul prezidențial Dragoș Anastasiu a precizat că nici el și niciun alt membru al grupului de lucru nu a discutat sau propus tăierea ori diminuarea ajutorului de înmormântare.
Singura discuție cu o legătură indirectă față de acest subiect a vizat evaziunea fiscală din mai multe domenii, inclusiv din cel al firmelor care oferă servicii legate de decese, a precizat el. Potrivit acestuia, discuția a pornit de la un studiu realizat de InfoCons, care arată că majoritatea firmelor din acest sector nu dețin autorizație, iar cetățenii români ajung să plătească mai mult decât ar fi necesar. Conform spuselor sale, dacă acest domeniu ar fi reglementat corespunzător, costurile suportate de cetățeni s-ar reduce.
„Continuă sarabanda dezinformărilor și, în loc să ne concentrăm pe lucruri constructive, suntem nevoiți să dezmințim și să clarificăm tot felul de “știri” lansate pe surse.
????? ?? ???????? ?? ?̂??????̂?????: ???? ??, ???? ????????? ??? ?????? ?? ????? ?? ?? ???????? ??? ?????? ??̆????? ??? ?????????? ????????.
Singura discuție care a avut o legătură indirectă cu acest subiect a vizat evaziunea fiscală din mai multe domenii, inclusiv cel al firmelor care oferă servicii legate de decese. Discuția a pornit de la un studiu realizat de InfoCons (link în commentarii), care arată că cele mai multe firme din acest sector nu au nici măcar autorizație, iar cetățenii ajung să plătească mai mult decât ar trebui.
Dacă acest domeniu ar fi reglementat corect, costurile pentru cetățeni s-ar reduce.
Atât. Restul sunt manipulări”, a scris, miercuri, Dragoș Anastasiu pe contul său de Facebook.
Din luna februarie, s-a schimbat cuantumul ajutorului de deces
Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a anunțat, în luna februarie, modificări la cuantumul ajutorului de deces, odată cu intrarea în vigoare a legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2025. Mai exact, începând cu 13 februarie 2025, ajutorul de deces este de 8.620 lei pentru pensionari și persoanele asigurate și de 4.310 lei pentru un membru de familie neasigurat.
Pentru cei care au decedat între 1 ianuarie 2025 și 12 februarie 2025, se aplică sumele stabilite anterior prin legea din anul 2023: 7.567 lei pentru pensionari sau asigurați și 3.784 lei pentru membrii de familie neasigurați.
Parlamentul României a aprobat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru anul 2025 pe 5 februarie, iar șeful statului a promulgat legea pe 10 februarie.
Când se poate solicita ajutorul de deces?
Ajutorul de deces poate fi cerut și dacă moare un membru al familiei unui pensionar sau asigurat (soț, copil, părinte, bunic), chiar dacă persoana respectivă nu era asigurată sau pensionară. În acest caz, suma primită este jumătate din cea oferită pentru decesul unui pensionar sau asigurat.
Din septembrie 2024, ajutorul de deces s-ar putea acorda și dacă moare o persoană aflată în concediu pentru creșterea copilului (până la 2 ani sau 3 ani pentru un copil cu handicap) sau un membru al familiei acesteia (până la 7 ani). Condiția este ca persoana decedată să fi fost asigurată înainte de intrarea în concediu.
Ajutorul de deces se acordă în următoarele situații:
- Dacă persoana decedată era asigurată în sistemul public de pensii.
- Dacă persoana decedată era pensionară.
- Dacă, în ultimele 6 luni înainte de deces, persoana fusese asigurată, indiferent cât a contribuit în această perioadă.
- Dacă persoana era în concediu pentru creșterea copilului (până la 2 ani sau 3 ani pentru un copil cu handicap, iar până la 7 ani pentru un membru al familiei), cu condiția să fi fost asigurată înainte de concediu.
- Dacă a murit un membru de familie al unui asigurat, pensionar sau al unei persoane aflate în concediu pentru creșterea copilului, chiar dacă acesta nu era asigurat sau pensionar.
Ajutorul trebuie cerut la casa de pensii din zonă în termen de trei ani de la data eliberării certificatului de deces. Plata se face în cel mult trei zile lucrătoare de la depunerea cererii, dacă documentele sunt complete.
- Dacă a murit un asigurat sau pensionar, cererea se depune la casa de pensii unde era înregistrat.
- Dacă a murit un membru de familie neasigurat, cererea trebuie depusă de asiguratul sau pensionarul care solicită ajutorul.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





