Banca Mondială și Comisia Europeană supervizează eliminarea pensiilor speciale

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a vorbit marți, 6 decembrie 2022, despre pensiile speciale. Potrivit spuselor sale, Banca Mondială și Comisia Europeană supervizează eliminarea acestor pensii.

„Începând de ieri (luni – n.r.) am început început dezbaterile într-o comisie tripartită, ca să îi spunem așa. Am avut în prima parte a zilei vizita specialiștilor Băncii Mondiale, avem după-amiază și spre seară discuții cu specialiștii de la Comisia Europeană. Continuăm aceste discuții pe toată perioada acestei săptămâni. Urmează să mai solicităm niște date de la ministerele implicate cu aceste legi, apoi să avem ultima analiză și un studiu de impact.

De precizat este că din discuțiile avute cu Comisia, nu suntem legați atât de tare de termenul de 31 decembrie, cât suntem legați de a discuta transparent. A apreciat Comisia că am prezentat transparent. E mai important să ajungem la un acord final, decât să ne grăbim”, a declarat, marți, Marius Budăi.

El precizat, totodată, că proiectul există, dar că este posibil să nu fie aprobat sau publicat în Monitorul Oficial până la finalul anului. Acesta a reamintit că reducerea cheltuielilor va exista, dar se va face prin mai multe moduri. De exemplu, nu se vor mai permite perioade asimilare foarte mari.

„Legea va fi cât de repede depusă în Parlament. (…) Cu siguranță nu va fi pusă în pericol implementarea PNRR dacă nu va fi depusă până la 31 decembrie pentru că noi vorbim de cererea de finanțare 3. (…) Sunt incluse (pensiile militare -.n.) acolo. Am demonstrat că pensiile militare au trecut deja prin două reforme. (…) Îndeplinim toate condițiile din PNRR”, a adăugat ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

Numărul beneficiarilor de pensii speciale crește în fiecare lună

În ciuda acestui fapt, numărul beneficiarilor de pensii speciale în rândul parlamentarilor crește în fiecare lună. În prezent, la Camera Deputaților cifrele arată că numărul foștilor deputați care beneficiază de pensii speciale a ajuns la 578 de persoane. Numărul acestora a crescut față de ultimele date furnizate de structurile de specialitate ale Camerei Deputaților pentru luna septembrie, când în evidențe figurau 573 de beneficiari.

De asemenea, la Senat numărul celor care beneficiază de pensii speciale a crescut față de luna septembrie. Atunci figurau 247 de beneficiari, în prezent cifra a urcat la 251 de persoane. Atât Camera Deputaților, cât și Senatul au prevăzut în bugetul pentru 2023 bani pentru pensiile speciale ale foștilor aleși. La Camera Deputaților au fost alocate fonduri în valoare de 35 de milioane de lei, iar la Senat suma prevăzută este de 20 de milioane de lei, potrivit sursei citate anterior.