Ordonanța de Urgență care prevede că persoanele de sex femininin care lucrează în instituțiile de învățământ se pot pensiona, opțional, la 65 de ani, în loc de 63 a fost adoptată azi în cadrul ședinței de Guvern. Așadar, Legea educației a fost modificată azi în favoarea persoanelor de sex feminin.

„Un alt proiect de act normativ este o Ordonanță de Urgență pentru modificarea Legii educației în vederea armonizării acestei legi cu Codul Muncii și pentru implementarea unei decizii a Curții Constituționale în ceea ce privește vârsta de pensionare a personalului de gen feminin angajat în instituțiile de învățământ.

A fost o lacună a legislației trecute în ceea ce privește vârsta de pensionare, posibilitatea ca persoanele de gen feminin, opțional, să decidă rămânerea în activitate până la vârsta de 65 de ani, așa cum este permis în Codul Muncii și pentru celelalte categorii de profesii. Era o excepție, CCR a decis că este neconstituțional și prin urmare Guvernul a adoptat acestă ordonanță pentru a transpune decizia Curții”, a afirmat șeful Cancelariei Guvernului Ionel Dancă, joi, la finalul ședinței de Guvern.

Vârsta de pensionare a crescut

Potrivit Legislației în vigoare persoanele de sex feminin ne se puteau pensiona la vârsta de 65 de ani, dar Curtea Constituțională s-a pronunțat în defavoarea acestei excepții.

Amintim că ministrul Muncii, Violeta Alexandru susținea adoptarea unui proiect prin care vârsta de pensionare să crească la 70 de ani.