Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, a fost ales noul șef al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), fiind, de fapt, unicul candidat pentru această funcție. El va conduce PLDM în următorii patru ani, precizând că unul dintre scopurile partidului va fi reunificarea țării cu România.

Vlad Filat, noul președinte al PLDM

„La baza tuturor acțiunilor noastre, în continuare, va sta obiectivul nostru suprem reunificarea Republicii Moldova cu România. De la apariția sa ca stat, Republica Moldova a experimentat tot felul de regimuri mai mult sau mai puțin democratice care, din păcate, nu au adus bunăstare, ba mai mult au adus la depopularea masivă a țării și la o sărăcire accentuată a unor pături largi de populație.

O bună perioadă de timp, am crezut că singura opțiune a Republicii Moldova spre o viață mai bună este doar aderarea la Uniunea Europeană, această este calea prin care am crezut că ne vom regăsi cu România. A fost o greșeală politică neintenționată, oarecum limitativă,”  a declarat fostul premier al Republicii Moldova.

Vlad Filat propune reunificarea țării cu România

Totodată, Vlad Filat a menționat că partidul său analizează serios posibilitatea reunificării celor două state românești: Republica Moldova și România, și revenirea la România.

„Ultimele evoluții internaționale dictate de războiul de la frontierele noastre, dar și situația concretă în care ne aflăm noi, aici, în Republica Moldova ne impune să analizăm serios posibilitatea reunificării celor două state românești: Republica Moldova și România, și revenirea la România Mare de unde am fost rupți prin forța militară fără a fi vreodată întrebați dacă voim sau nu să facem din Uniunea Sovietică.

Cred că adevăratul proiect de țară al PLDM trebuie să fie reunificarea celor două state românești, așa cum este de altfel stipulat și în Declarația de Independență a Republicii Moldova. Reunificarea Republicii Moldova cu România nu este doar un act și lucrul ăsta trebuie să-l înțeleagă toți. O sesiune de vot cum a fost în anul de grație 1918 și un proces instituțional care trebuie să cuprindă toate sectoarele societății.”, a mai spus Vlad Filat.

Vlad Filat a revenit la conducerea PLDM după ce în august 2021 a renunțat la această funcție. El a mai condus partidul din 2007 până în 2015.