BOR, discuții despre data Paștelui ortodox și catolic

Biserica Ortodoxă Română ia în calcul posibilitatea ca Paştele ortodox să fie sărbătorit odată cu cel catolic. Acest subiect va fi discutat în şedinţa Sfântului Sinod din luna iunie, a anunțat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

Declarația vine în contextul în care scriitorul Teodor Baconschi şi profesorul Adrian Papahagi au adresat o scrisoare deschisă Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi Adunării Naţionale Bisericeşti în care solicită BOR „să se implice cu energie şi convingere în dialogul panortodox şi interconfesional” pe tema celebrării Învierii Domnului la aceeaşi dată.

Adrian Papahagi și Teodor Baconschi au spus că ar trebui făcute toate demersurile necesare pentru unificarea Paștelui.

Într-o petiţie online, iniţiatorii precizează că „Primul Sinod Ecumenic, reunit la Niceea în anul 325, una din pietrele de temelie ale Ortodoxiei, a stabilit ca Biserica Lui Hristos, una, universală şi apostolică, să celebreze Învierea Domnului într-o zi de duminică, aceeaşi pentru toţi. Din epoca domniei lui Carol cel Mare în Apusul Europei până în secolul al XVI-lea, aşadar şi după regretabila schismă, creştinătatea s-a învrednicit să celebreze Paştele, an de an, împreună”.

ÎPS Teodosie s-a opus acestei propuneri

Cu toate acestea, amintim că ÎPS Teodosie s-a declarat total împotriva acestei idei. El spunea că creștinii catolici nu au lumină și că ei strigă lumina ortodocșilor. De asemenea, el a spus că nu ar trebui ca creștinii ortodocși și catolici să sărbătorească Paștele în aceeași zi, transmite Antena 3.

Teodosie s-a opus vehement și a susținut că Biserica Catolică nu are Lumina Sfântă. Ulterior, Bănescu, fără a-i pronunța numele lui Teodosie, a spus că o astfel de reacție trădează „o perfidă gelozie și jenantă zgârcenie confesională”.

Purtătorul de cuvânt al BOR a revenit apoi cu un alt mesaj, în care, tot fără să invoce numele arhiepiscopului, a susținut că „Sfidarea continuă și smintitoare a (unor) minimale condiții de reprezentare instituțională ar trebui să pună în criză statutul oficial al respectivei” persoane.

De asemenea, Vasile Bănescu a abordat modul în care unii preoți au înțeles să reacționeze în dezbaterea privind Paștele, susținând că „zvârcolirile cele mai înfricoșătoare au fost înregistrate, previzibil, în anticul oraș Tomis”, o aluzie la ÎPS Teodosie.