Se reia circulația trenurilor! Ce reguli trebuie să respecte pasagerii. Anunțul făcut de CFR

Se reia circulația trenurilor! Ce reguli trebuie să respecte pasagerii. Anunțul făcut de CFR
Publicat de Valentina Drăgoi la 29 mai 2020, 14:08

Vești excelente pentru iubitorii de călătorii. Circulaţia trenurilor suspendate în lunile martie și aprilie va fi reluată începând cu data e 1 iunie. Totuși, pasagerii vor fi nevoiți să respecte niște reguli.

„Primele trenuri au fost repuse în circulaţie, gradual, odată cu ieşirea din starea de urgenţă şi continuă cu data de 1 iunie 2020. Excepţie fac trenurile care nu au funcţie în această perioadă (ex: trenurile de navetă pentru elevi)”, se menţionează într-un comunicat al societății.

Totodată, reprezentanţii CFR Călători atrag atenția că au ca prioritate mobilitatea cetăţenilor, asigurarea legăturilor interregionale şi regionale, dar şi protecţia şi securitatea călătorilor şi a personalului propriu.

„Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport, inclusiv a persoanelor care au abonamente şi autorizaţii, şi pentru a ne putea astfel dimensiona cât mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, recomandăm tuturor călătorilor noştri cumpărarea biletelor din timp. Începând cu data de 3 iunie 2020, cumpărarea cu anticipaţie a biletelor înainte de plecare, creşte de la 10 la 20 de zile”, se mai precizează în comunicat.

Recomandările pentru pasageri

Reprezentanţii CFR Călători recomandă cumpărarea online a biletelor de tren pentru a evita aglomeraţia la ghişee/casele de bilete şi manipularea banilor în numerar.

„La ghişeu este indicată efectuarea plăţii cu card bancar sau telefon, în punctele de vânzare unde este posibil acest lucru. Pentru a răspunde nevoii de mobilitate a călătorilor pe calea ferată, rămânem conectaţi la solicitările de trafic şi în limita parcului de material rulant disponibil intervenim operativ pentru adaptarea capacităţii de transport”, se mai spune în comunicat.

CFR Călători recomandă pasagerilor să nu aleagă doar trenurile de la orele de vârf, având în vedere că majoritatea companiilor/instituţiilor au introdus programul decalat pentru angajaţi.

Totodată, din data de 3 iunie, CFR Călători va permite familiilor, persoanelor care locuiesc/lucrează împreună să ocupe locuri alăturate. Astfel, persoanele care nu fac parte din aceste categorii, vor cumpăra locuri distanţate.

De asemenea, masca de protecţie la bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei. „Pentru protecţia dumneavoastră, a celorlalţi călători şi a personalului nostru, vă rugam purtaţi corect masca, astfel încât să vă acopere gura şi nasul”, se precizează în comunicat.

CFR Călători este pregătită tehnic să repună în circulaţie trenurile şi în trafic internaţional. Operaţionalizarea acestei decizii este condiţionată de obţinerea acordului administraţiilor feroviare europene partenere.

Reguli pentru pasageri

Persoanele care călătoresc cu trenul, trebuie să respecte regulile de comportament şi igienă impuse de Ministerul Sănătăţii, şi este important să aibă în vedere regulile şi recomandările noastre de călătorie pentru a le putea asigura un transport în condiţii de siguranţă.

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiţii ecologice şi de siguranţă.

Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.