Un nou proiect de lege, care a primit deja propunerea de adoptare în Camera Deputaților prevede mărirea numărului de localități care beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare cu doi ani. Măsura s-ar putea astfel aplica pentru alte trei localități din țară afectate de nivelul de poluare.

Locuitorii din trei localități ar putea ieși mai repede la pensie

Proiectul de lege, prevede că locuitorii acestor trei localități, dar și din apropierea acestora (cei de pe o rază de opt kilometri) vor putea ieși la pensie cu doi ani mai repede, fără să sufere penalizări, transmite avocatnet.ro.

Mai exact, pe lista românilor care se vor putea pensiona anticipat din cauza mediului poluat în care au trăit peste 30 de ani, se vor adăuga localitățile Turburea, judeţul Gorj, din Borsec, judeţul Harghita, și cei din Grinţieş, judeţul Neamţ.

Potrivit Legii pensiilor (263/2010), cei ce au locuit multă vreme în anumite zone poluate pot să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare, fără a li se aplica penalizările ce, în mod normal, se aplică în situația pensiei anticipate parțiale. În cazul pensionării anticipate parțiale se aplică o scădere procentuală a cuantumului pensiei.

De ce este necesară extinderea listei de localități

Parlamentarii care au inițiat acest proiect de lege spun că locuitorii din comuna Grinţieş, unde se află cel mai mare zăcământ de uraniu din întreaga ţară, au fost expuși noxelor și pulberilor cu efect nociv asupra organismului. De asemenea, se mai precizează că în localitatea Borsec a funcționat, ani la rând, mina cu același nume, iar locuitorii au fost afectați din cauza activității de extracție, preparare și ardere a cărbunelui.

În luna mai a avut loc ultima modificare a listei de localități poluate, în care se poate ieși anticipat la pensie, fără penalizări, atunci când lista a fost mărită cu locuitorii din Avram Iancu, județul Alba, din Hălchiu și Satu Nou, judeţul Braşov, din Brăila, Tichilești și Chișcani, județul Brăila, din Işalniţa, judeţul Dolj, din Bălan, Corbu, Jolotca, Sândominic și Tulgheș, judeţul Harghita, din Vața de Jos și Răchitova, județul Hunedoara, din Borșa, județul Maramureș și din municipiul Tulcea.

Proiectul așteaptă acum adoptarea în Camera Deputaților, și va intra în vigoare de îndată ce va fi promulgat și publicat în Monitorul Oficial.