Se pregătește debarcarea Guvernului Dăncilă! Anunțul de la vârful UE îl doboară pe Dragnea
Guvernul Dăncilă este pe făraș. Se pregătește debarcarea imediată a Executivului, plan care-i va aduce și sfârșitul politic lui Liviu Dragnea. Totul se va întâmpla în cel mai scurt timp. Anunțurile de la vârful Uniunii Europene sunt extrem de clare, iar semnalele se îndreaptă spre București.
Guvernul Dăncilă nu mai are viitor. Acesta este criticat la scenă deschisă chiar de la cel mai înalt nivel al Uniunii Europene. Preşedintele PPE, Joseph Daul, a declarat la Sibiu, că democraţia europeană nu poate să existe fără statul de drept, independenţa justiţiei, libertate şi solidaritate.
„Democraţia europeană nu poate să existe fără statul de drept, independenţa justiţiei, libertate şi solidaritate. Suntem la Sibiu şi pentru că vrem să oferim sprijin preşedintelui Iohannis, lui Ludovic Orban şi partidului membru al PPE în susţinerea statului de drept şi în lupta împotriva corupţiei şi vreau să salut aici curajul şi determinarea românilor care au coborât în stradă pentru a manifesta în aceşti ultimi ani. (…) Nu o să lăsăm acţiunile guvernului socialist şi ALDE să strice viitorul României, pentru că la baza acestei decizii stau valorile noastre europene”, a afirmat liderul Partidului Popular European, în conferinţa de presă comună cu preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi candidatul PPE la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, Manfred Weber, organizată la Muzeul ASTRA din Sibiu, înainte de Summitul Popularilor Europeni.
El a subliniat că „independenţa justiţiei nu este un lux, ci este o necesitate”. „Justiţia trebuie să fie în serviciul tuturor românilor şi nu pentru privilegiaţi. Democraţia nu poate să funcţioneze fără independenţa justiţiei. Românii pot să conteze pe noi în promovarea acestor valori care ne unesc pe toţi în Europa”, a subliniat Joseph Daul, conform Agerpres. Preşedintele PPE a precizat şi că pe 26 mai românii au de luat două decizii legate de Parlamentul European şi de reforma justiţiei.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





