La începutul lui 2012 costurile împrumuturilor Spaniei şi Italiei au scăzut constant, ca urmare acreşterii încrederii investitorilor că noile guverne din cele două ţări vor implementa reformele necesare rezolvării problemelor financiare. Dar Spania a şocat pieţele luna trecută, când a anunţat că  a depăşit ţinta deficitului bugetar în 2011, iar pentru 2012 şi-a fixat un obiectiv mai lejer decât cel impus de Comisia Europeană.

Drept urmare, investitorii au început să renunţe la obligaţiunile spaniole în favoarea celor italiene, indicând faptul că epicentrul crizei se modifică.

"Întreaga situaţie a Spaniei s-a deteriorat rapid. Ne uităm la Spania ca la următoarea sursă de stres, următorul punct slab", a declarat Peter Allwright, director la compania RWV Partners, care administrează active de 4 miliarde de dolari. Dacă investitorii vor continua să vândă obligaţiuni spaniole, contagiunea în restul zonei euro va fi mai periculoasă decât cea declanşată de Grecia şi Portugalia, economii mult mai mici decât Spania.

Randamentul obligaţiunilor spaniole pe termen de 10 ani este de circa 5,4%, cu 0,4 puncte procentuale peste cel al obligaţiunilor italiene şi cu 0,8 puncte peste un minim atins luna trecută. În noiembrie, înainte de primul program al BCE de suplimentare a lichidităţilor, randamentul obligaţiunilor Spaniei era cu aproape 2 puncte procentuale sub cel al Italiei, de 6,7%, notează Reuters.

Un alt semn de îngrijorare este şomajul Spaniei aflat la un nivel record, de circa 24%. În plus, sectorul privat încearcă să îşi reducă datoriile, iar expunerea băncilor locale la împrumuturile neperformante este la cel mai ridicat nivel după august 1994. Toate aceste probleme ar putea împinge Spania mai adând în recesiune, noua ţintă a deficitului bugetar pentru 2012 convenită cu CE la 5,3% din PIB putând fi şi mai greu de îndeplinit.