ANM a venit cu o alertă Cod galben, care va intra în vigoare miercuri la ora 18.00 și anunță vânt puternic în 5 județe. Meteorologii au transmis, miercuri, o informare meteo de vânt puternic, ploi, lapoviță și ninsoare în cea mai mare parte a țării.

Astfel, de miercuri de la ora 16.00 până joi ora 20.00, precipitațiile se vor extinde treptat dinspre vest și vor cuprinde cea mai mare parte a țării. Se anunță ploi, iar în noaptea de miercuri spre joi (15/16 martie) și în prima parte a zilei de joi în dealurile vestice, dar și în zonele mai joase din Maramureș, Transilvania și nord-vestul Moldovei se vor semnala și lapoviță și ninsori.

Vânt și ninsoare în România

La munte, din seara zilei de miercuri vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent în Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali. Pe alocuri, cantitățile de apă vor depăși 10…15 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare în regiunile vestice, iar din dimineața zilei de joi și în cele estice, sudestice, precum și pe crestele montane, cu viteze în general de 45…55 km/h.

Cod galben de vânt în 5 județe

O alertă Cod galben intră în vigoare miercuri la ora 18.00 și expiră joi la ora 18.00, anunțând intensificări ale vântului în Satu Mare, Bihor, Arad, Caraș-Severin și Timiș.

Local și temporar, mai ales în zona de câmpie din Crișana și Banat, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de peste 55…60 km/h.

Amintim că o avertizare de Cod galben de vânt puternic, ninsori şi viscol a fost emisă de ANM și pentru ziua de sâmbătă, 11 martie, și a fost valabilă de la ora 8:00 până duminică, 12 martie, la ora 15:00.

Vreme destul de rece și în București

Prognoza meteo indică că vremea va fi mai rece decât în mod normal, în București, până joi seara. Temperaturile maxime scad până la minus 8 grade Celsius, potrivit prognozei speciale emise de meteorologi pentru Capitală. În intervalul miercuri ora 16.00 – joi ora 20.00, vremea se va răci.

De la o temperatură de 3 – 5 grade în dimineața zilei de joi se va ajunge la o maximă de 8 – 9 grade, valorile termice diurne fiind ușor sub mediile multianuale.

Cerul va avea înnorări, mai accentuate pe parcursul zilei de joi, când temporar va ploua.

Vântul va sufla în general moderat.

Trebuie spus că ziua de ieri, 14 martie a venit cu vreme frumoasă și temperaturi în creștere față de perioada anterioară, de la zece grade pe litoral și în Deltă, până la 19-20 de grade în partea vestică.