Se interzice fumatul? Vestea momentului pentru 5 milioane de români: Fără tutun

Se interzice fumatul? Vestea momentului pentru 5 milioane de români: Fără tutun

SURSA FOTO: Dreamstime - tutun

Publicat de Iulian Luca la 31 octombrie 2023, 11:12

Fumatul e interzis. Chiar dacă legislația din România interzice fumatul în anumite locații, fostul ministru al Familiei spune că nu este de ajuns. În acest sens, vine exemplul altor țări europene care au luat deja măsuri pentru protejarea sănătății.

Gabriela Firea vrea să extindă zonele în care fumatul e interzis

Fostul ministru al Familiei, Gabriela Firea, susține extinderea zonelor în care fumatul e interzis. Mai exact, ea vizează fumatul în spațiile publice din apropierea copiilor.

Gabriela Firea subliniază gravitatea fumatului pasiv și consecințele acestuia asupra copiilor. Expunere la substanțele chimice nocive din fumul de țigară poate avea efecte dăunătoare asupra sănătății, mai ales în cazul copiilor.

„Fără tutun lângă copii! Fumatul pasiv este la fel de dăunător, iar copiii trebuie protejați, mai ales în public. Susțin ideea extinderii zonelor în care fumatul este interzis, ca pe o măsură de protejare a copiilor de efectele nocive ale fumatului, chiar și pasiv.

Fumatul trebuie interzis în stațiile de așteptare ale mijloacelor de transport în comun și în apropierea acestora, în parcuri, terenuri sportive și locuri de joacă pentru copii și în apropierea acestora, precum și în apropierea unităților sanitare și a școlilor.

În toate aceste zone sunt copii și nu trebuie să fie expuși la fumul de extrem de dăunător”, a transmis Gabriela Firea într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

Alte țări europene au luat deja măsuri similare

În România, legislația interzice fumatul în anumite spații publice, însă există locații în care copiii și tinerii sunt încă expuși la fumul de țigară. Potrivit datelor Eurobarometrului din 2020, 26% dintre români sunt fumători, ceea ce reflectă o răspândire semnificativă a consumului de tutun în țară.

Gabriela Firea evidențiază că măsurile propuse pot părea aspre, dar sunt esențiale pentru protejarea sănătății copiilor. În acest sens, fostul ministru dă ca exemple alte țări europene care au implementat măsuri similare, precum Marea Britanie, Franța, Finlanda sau Irlanda.

Ea precizează că „în Marea Britanie, de exemplu, este interzis fumatul în autovehicule în prezența copiilor încă din 2015. În Irlanda, o interdicție similară a fost introdusă în 2016. În Franța, fumatul în parcuri publice și în mașini în prezența minorilor este interzis din 2015. Finlanda și-a propus să fie o țară fără tutun până în 2030”.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.