Așadar, indicele global al preţurilor produselor alimentare a scăzut şi în luna martie 2023, pentru a 12-a lună consecutivă. În momentul de față, prețurile sunt cu 20,5% mai mici decât nivelul record pe care l-au atins în urmă cu un an, după invadarea Ucrainei de către Rusia, potrivit informațiilor publicate de FAO.

Amintim că Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr, conform reuters.com

Prețurile sunt în continuare la un nivel ridicat

Potrivit sursei menționate, acest indice a scăzut cu 2,1% în martie, comparativ cu luna februarie, până la 126,9 puncte, acesta fiind cel mai redus nivel înregistrat după luna iulie 2021.

„Chiar dacă preţurile au scăzut la nivel global, ele sunt în continuare la un nivel ridicat şi continuă să crească pe pieţele locale, ceea ce ridică noi provocări la adresa securităţii alimentare. Acest lucru este cu atât mai important în ţările în curs de dezvoltare care sunt importatoare nete de alimente, a căror situaţie a fost agravată de deprecierea monedelor lor în raport cu dolarul american şi moneda euro precum şi de agravarea poverii datoriilor”, a declarat economistul şef de la FAO, Maximo Torero.

Cotaţiile internaţionale la grâu s-au redus cu 7,1%

Reculul de luna trecută al preţului mondial al alimentelor a fost cauzat, în principal, de o scădere de 5,6% a preţului cerealelor, în condiţiile în care cotaţiile internaţionale la grâu s-au redus cu 7,1% „împinse în jos de recolta mare din Australia, îmbunătăţirea condiţiilor culturilor din Uniunea Europeană, livrările mari din Rusia şi continuarea exporturilor din porturile ucrainene la Marea Neagră”, susţine FAO.

De asemenea, preţurile mondiale la porumb au scăzut cu 4,6% în luna martie iar cele la orez au scăzut cu 3,2%.

O altă categorie de produse alimentare la care preţurile au înregistrat scăderi semnificative în luna martie sunt uleiurile vegetale, în cazul cărora indicele calculat de FAO a scăzut cu 3% comparativ cu luna februarie şi cu 47,7% comparativ cu nivelul înregistrat în luna martie 2022, graţie livrărilor consistente la nivel mondial şi cererii reduse de importuri care au dus la diminuarea cotaţiilor la uleiurile de soia, rapiţă şi floarea soarelui.

În schimb, preţurile la zahăr au crescut cu 1,5% în luna martie şi au atins cel mai ridicat nivel de după luna octombrie 2016 iar preţurile la carne au crescut cu 0,8%.