Se întâmplă de la 1 august în România! Decizia pregătită de Guvern (Surse)
SURSA FOTO: Dreamstime
Surse politice anunță un acord în coaliția de guvernare privind reducerea posturilor libere bugetate din aparatul de stat. De asemenea, în ședința de miercuri s-a discutat și despre eliminarea unor facilități fiscale și impozitarea clădirilor scumpe.
Acord în coaliție privind posturile libere bugetate
Coaliţia de guvernare a ajuns miercuri la un acord privind restructurarea a aproximativ 200.000 de posturi libere, dar bugetate din aparatul de stat, au precizat surse politice. Măsura, care ar urma să fie aprobată în august, ar aduce 8 miliarde de lei, anual, la buget.
O discuţie a fost şi în privinţa impozitării clădirilor mai scumpe de 500.000 de euro cu 1%, unde potrivit unor surse social-democrate s-ar fi ajuns la un acord. În privinţa altor măsuri de eliminare a facilităţilor fiscale, încă nu s-a ajuns la o concluzie care să fie acceptată de ambele formaţiuni.
Liderii coaliţiei de guvernare s-au pus de acord, în şedinţa de miercuri, asupra reducerii posturilor libere dar bugetate din sistemul de stat. Măsura ar urma să se aplice printr-o Ordonanţă de urgenţă, de la 1 august şi ar viza aproximativ 200.000 de posturi.
Surse social-democrate au precizat că s-a ajuns la un acord de principiu şi în privinţa impozitării cu 1% a clădirilor mai scumpe de 500.000 de euro. Măsura ar urma să se aplice şi în cazul deţinerii mai multor locuinţe, transmite news.ro.
Liberalii ceruseră o analiză clară privind introducerea acestui impozit, cu exemple din sistemele altor ţări.
Discuţiile privind măsurile de reducere a deficitului vor continua, în condiţiile în care nu se ajunge la un consens între PSD şi PNL.
Marcel Ciolacu, discuții cu mediul de afaceri
Între timp premierul Marcel Ciolacu se va întâlni joi cu reprezentanţi ai Consiliului Director AmCham Romania – Camera de Comerţ Americană în România, pentru a discuta despre preocupările comunităţii de afaceri, potrivit agendei Guvernului.
Luni, propunerea liderului PNL Nicolae Ciucă privind reducerea cheltuielilor în toate ministerele a fost agreată în şedinţa coaliţiei de guvernare. O altă propunere referitoare la înăsprirea măsurilor de combatere a evaziunii fiscale şi de îmbunătăţire a colectării, a fost şi ea acceptată de cele două partide.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă a transmis luni că reducerea deficitului bugetar trebuie să înceapă cu tăierea unor cheltuieli ale statului şi a precizat că a solicitat miniştrilor şi secretarilor de stat liberali o analiză rapidă, pentru a identifica măsuri concrete privind reducerea cheltuielilor.
„Voi propune, în cadrul coaliţiei, ca o astfel de acţiune de chizbuire a cheltuielilor statului să se facă la nivelul tuturor ministerelor şi instituţiilor aflate în subordinea sau în coordonarea acestora, a spus liderul PNL.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





