Aliații lui Vladimir Putin au sugerat că liderul de la Kremlin va merge mai departe pentru a-și îndeplini fanteziile imperialiste. S-a vorbit de Polonia, statele baltice și chiar de Alaska.

Daily Beast prezintă un alt scenariu, conform căruia intențiile Rusiei vizează, de fapt, o regiune geopolitică critică: Marea Neagră. De aceea, în Congresul SUA se pregătește o lege menită să frâneze încercările Rusiei de a stăpâni Marea Neagră.

Potrivit publicației americane, câțiva congresmani, din ambele tabere politice, încearcă să frâneze ambițiile imperialiste ale lui Putin. Îngrijorările care răsună pe holurile Congresului sunt legate de faptul că Statele Unite nu au făcut destul pentru a descuraja agresiunile Rusiei în regiunea Mării Negre, astfel încât Putin să nu încerce acum să meargă mai departe de Ucraina, arată Daily Beast. 

SUA, cu ochii pe o regiune geopolitică critică: Marea Neagră

„Pe măsură ce Putin își continuă războiul în Ucraina, SUA trebuie să fie pregătite să abordeze provocările pe care le-a creat pe termen imediat și lung pentru securitatea europeană și a SUA”, a declarat un congresman democrat pentru The Daily Beast. „Tocmai asta încearcă să facă legislația noastră, analizând o regiune geopolitică critică: Marea Neagră”, a subliniat el.

Vladimir Putin a dorit încă de la început să profite de accesul Rusiei la Marea Neagră pentru a trece ușor prin alte națiuni suverane și a le șterge granițele. Rusia a invadat in 2008 Georgia, care se învecinează cu Marea Neagră, și a anexat Crimeea în 2014.

Parlamentarii americani cred că, dacă Statele Unite vor acorda o mai mare atenție regiunii Mării Negre și depun eforturi pentru a susține preocupările de securitate de aici, SUA ar putea avea o șansă să împiedice aspirațiile imoerialiste ale lui Putin și o eventuală cruciadă prin Europa.

Controlul asupra Mării Negre, fundamental pentru visul lui Putin de a construi un imperiu rus

”Concentrarea atenției asupra regiunii Mării Negre este necesară pentru a-l opri pe Putin încă de la sursă, a declarat senatoarea Jeanne Shaheen.

„Controlul asupra accesului Rusiei la Marea Neagră este fundamental pentru visul delirant al lui Putin de a construi un imperiu rus, iar Statele Unite nu pot permite ca acest lucru să se întâmple”, a spus ea.

Proiectul de lege pe care vor să-l depună congresmanii americani urmărește ca administrația SUA să dezvolte o strategie pentru a crește asistența militară cu NATO și Uniunea Europeană și a spori asistența de securitate pentru țările de la Marea Neagră. Autorii legislației spun că administrația Biden trebuie să intensifice și să elaboreze o strategie, înainte de a fi prea târziu.

Forțe terestre și aeriene, asistență militară în special pentru România, Bulgaria și Georgia

Strategia ar trebui să includă planuri de creștere a capacităților NATO în regiune, inclusiv forțe terestre și aeriene, și asistență militară în special pentru Ucraina, România, Bulgaria și Georgia.

Strategia ar include, de asemenea, scheme de îmbunătățire a coordonării cu forțele NATO, operațiuni și sisteme de informații mai bune pentru a urmări operațiunile rusești în regiune și a ajuta la apărarea împotriva războiului hibrid.

„Marea Neagră a devenit din ce în ce mai nevralgică, pe măsură ce Vladimir Putin continuă să-și ducă războiul în Ucraina și este tot mai clar că Statele Unite trebuie să aibă atât o strategie, cât și o prezență în regiune”, a spus republicanul Mitt Romney.

„Legislația noastră urmărește să realizeze acest lucru, solicitând administrației Biden să dezvolte o strategie de consolidare a coordonării între SUA, NATO și partenerii din Marea Neagră într-un efort de a crește securitatea, de a sprijini prosperitatea economică și a promova democrația”, a sublniat el.

Îngrijorările nu sunt legate doar de perspectiva unor viitoare atacuri

Daily Beast subliniază că îngrijorările SUA nu sunt legate doar de perspectiva unor viitoare atacuri rusești. Rusia folosește deja Marea Neagră în avantajul său, ținând ostatice exporturile de cereale și grâu prin porturile Ucrainei de la Marea Neagră, ceea ce ar putea duce la foamete în Somalia, Kenya, Etiopia și în alte regiuni.

Statele Unite nu au avut o strategie clară față de regiunea Mării Negre, iar agresiunea Rusiei arată că trebuie să o intensificăm, a declarat și Bill Taylor, fost ambasador al SUA în Ucraina, pentru The Daily Beast.
Blocada impusă de Rusia porturilor ucrainene arată cât de mare ar fi impactul unei politici mai coerente în regiunea Mării Negre, pentru a ajuta la stoparea ambițiilor lui Putin, crede acesta.