Se dau banii de motorină înapoi. Guvernul a decis. Se acordă până în luna iulie 2025

Se dau banii de motorină înapoi. Guvernul a decis. Se acordă până în luna iulie 2025

SURSA FOTO: Dreamstime - benzinărie

Publicat de Iulian Luca la 18 decembrie 2024, 21:12

Vești bune de la Guvern pentru cei cu mașini pe motorină. Executivul a decis prelungirea unei scheme de ajutor în ceea ce privește acciza la motorină. Despre ce este vorba mai exact?

Guvernul prelungește ajutorul de stat pentru motorină până în 2025

Guvernul României a decis miercuri prelungirea schemei de ajutor de stat pentru compensarea creșterii accizei la motorina utilizată drept combustibil până la 30 iulie 2025.

Potrivit unui comunicat al Executivului, măsura, reglementată printr-o modificare a HG 153/2024, include motorina achiziționată până la 30 martie 2025.

Această decizie are ca obiectiv reducerea diferențelor de preț la motorină între România și alte state membre ale Uniunii Europene, oferind un sprijin semnificativ mediului de afaceri afectat de costurile în creștere ale carburanților.

Astfel, din nivelul standard al accizei la motorină se bazează pe scăderea valorii ajutorului de stat de 20 de bani pe litru din acciza standard aplicabilă de la 1 ianuarie 2025.

Perioada de eligibilitate pentru facturile de combustibil ale operatorilor economici a fost extinsă prin hotărâre până la 30 martie 2025. Pentru trimestrul IV 2024, facturile emise între 16 noiembrie și 31 decembrie sunt, de asemenea, eligibile conform noilor prevederi.

Carburanții vor fi mai scumpi din 2025

Începând cu 1 ianuarie 2025, prețurile carburanților în România vor crește ca urmare a ajustării accizelor, conform Codului Fiscal, care prevede actualizarea acestora în funcție de rata anuală a inflației.

Ministerul Finanțelor a anunțat că acciza la benzină va ajunge la 2.528 de lei pentru 1.000 de litri, iar la motorină la 2.317 lei pentru aceeași cantitate.

Aceste ajustări vor avea un impact direct asupra prețurilor de la pompă, influențând costurile de transport și, implicit, economia națională.

Evoluția prețurilor petrolului pe piața internațională

Pe piața internațională, prețurile petrolului au crescut miercuri, alimentate de scăderea stocurilor de țiței din SUA și de așteptările privind o posibilă reducere a ratelor dobânzilor de către Rezerva Federală a SUA (Fed), transmite Reuters.

Cotațiile futures pentru Brent au crescut cu 1,18%, ajungând la 74,02 dolari pe baril, în timp ce petrolul american West Texas Intermediate a înregistrat o creștere de 1,51%, atingând 71,14 dolari pe baril. Administrația pentru Informații în domeniul Energiei (EIA) din SUA a raportat scăderi ale stocurilor de țiței și distilate, deși stocurile de benzină au crescut.

Fed este așteptată să reducă ratele dobânzilor cu 0,25%, ceea ce ar putea influența tendințele economice și energetice globale în 2025.

Analistul Alex Hodes de la StoneX a declarat că investitorii urmăresc atent perspectivele de relaxare a politicii monetare, încercând să anticipeze nivelul de agresivitate al Fed în anul viitor.

„În timp ce piața are prevăzută o reducere de 25 de puncte de bază, investitorii vor urmări care este tendința viitoare a Fed și cât de agresivă va fi în 2025”, a declarat într-o notă analistul StoneX, Alex Hodes.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.