Se dau 500 de lei de persoană! Este informația momentului în România. Guvernul a decis
sursa: capital.ro
Informația momentului în România. Se dau 500 de lei de persoană. Guvernul a luat decizia, iar toate detaliile au fost făcute publice luni, 5 septembrie. Cine va putea primi banii? Detalii venite chiar acum.
Informația momentului în România. Guvernul a dat undă verde pentru un sprijin financiar de care vor putea beneficia preșcolarii, dar și elevii din familii defavorizate.
Este vorba despre un ajutor financiar de 500 de lei. În ceea ce privește utilizarea banilor, aceștia pot fi folosiți pentru achiziționarea de rechizite, dar și de îmbrăcăminte în noul an școlar. În total, peste 300.000 de preșcolari și de elevi din familii defavorizate vor beneficia de acest ajutor.
Conform ultimelor informații, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) este cel care va acorda în acest an școlar ajutoare pentru rechizite și îmbrăcăminte în valoare totală de peste 150 de milioane de lei preșcolarilor și elevilor din familiile defavorizate.
Numărul de beneficiari va fi de aproximativ 300.000 de copii din toate județele țării, iar ajutorul de 500 de lei va fi virat pe cardurile pentru sprijin educațional, conform prevederilor OUG nr. 133/2020, arată sursa citată.
Marcel Boloș, despre ajutorul social de 500 de lei
Beneficiarilor eligibili care sunt deja în posesia cardurilor din anul școlar anterior li se vor vira ajutorul pentru haine și rechizite în cursul acestei luni, urmând ca, în cursul lunii octombrie, să fie distribuite și încărcate cardurile pentru noii beneficiari. Până în acest moment, au fost identificați elevi eligibili în 10.115 unități de învățământ din țară.
O reacție în acest sens a venit și de la Marcel Boloș. Ministrul susține că acest ajutor financiar este esențial pentru foarte multe familii care au copii.
„Continuăm programul de sprijin adresat copiilor din categorii vulnerabile, prin care acordăm la începutul anului școlar un ajutor de 500 de lei pentru achiziționare de rechizite și haine, iar anul acesta numărul beneficiarilor este în creștere.
După cum știm, în România rata abandonului școlar este cea mai mare din Uniunea Europeană, iar fondurile europene pot susține programe pentru a reduce acest fenomen care afectează mai ales copiii din mediile defavorizate. Împreună cu Ministerul Educației, facem toate eforturile ca elevii incluși în program să poată beneficia de acest ajutor încă din prima lună de școală”, a precizat ministrul Marcel Boloș.
Cine primește cei 500 de lei
În ceea ce privește situația beneficiarilor, vor primi tichetul de 500 de lei următoarele categorii:
- Copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);
- Elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).
Stimulentul educațional se acordă, la cererea unuia dintre părinții elevului, înregistrată până la data de 10 septembrie la unitatea de învățământ la care elevul este înscris. Este important de precizat că această cerere trebuie însoțită de adeverința de venit aferentă lunii iulie 2022.
Cei care au deja card trebuie, de asemenea, să depună cerere, însoțită de adeverința de venit. Documentul trebuie semnat de același părinte care a depus cerea la începutul programului.
Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional pot fi utilizate numai la unitățile cu care emitenții cardurilor au contracte de afiliere.
În anul școlar precedent, bugetul alocat Schemei naționale de sprijin pentru elevii cei mai defavorizați prevăzută de OUG nr. 133/2020 a fost de 122 milioane de lei, pentru 245.000 elevi din familii defavorizate.
Măsurile de sprijin oferite de MIPE în această perioadă pentru sprijinirea persoanelor defavorizate
I. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a început, la 1 iunie, procesul de emitere, distribuire și încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”. Aproximativ 2,5 milioane de români, aflați în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie, primesc aceste ajutoare, în valoare de 250 lei la 2 luni, până la finalul anului.
Până în acest moment, au fost virate deja două tranșe de câte 250 de lei. Mai multe informații despre program sunt disponibile aici.
II. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va asigura, în această toamna, livrarea unei noi tranșe de pachete cu alimente, finanțate din Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD).
Primele ajutoare din POAD au fost livrate în ianuarie 2020, când persoanele din grupurile vulnerabile au primit alte 1,18 milioane de pachete. De atunci, au fost livrate patru astfel de tranșe, mai arată sursa citată.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





