Se dau 2.500 de lei de persoană! Mii de români au încasat deja banii

Se dau 2.500 de lei de persoană! Mii de români au încasat deja banii

Sursă: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 19 ianuarie 2022, 20:04

Potrivit primăriei Capitalei, în 2021 au fost acordate 19.000 de stimulente în valoare totală de 9 milioane de euro. Această sumă se acordă o singură dată și pentru a primi banii trebuie respectate anumite condiții.

Municipalitatea a acordat anul trecut, prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB), stimulente de 9 milioane de euro pentru aproape 19.000 de bebeluşi, potrivit unui comunicat transmis miercuri de Primăriei Capitalei.

S-au acordat câte 2.500 de lei pentru 18.427 de nou-născuţi – 51% fiind băieţei şi 49% fetiţe.

Tot anul trecut, aproximativ 2.600 de copii au fost sprijiniţi prin programul de donaţii „Bebe de Bucureşti are Hăinuţe”. Prin acest proiect, hainele colectate în centrele sociale ajung la sediul „Bebe de Bucureşti are Hăinuţe”, unde sunt sortate, igienizate şi apoi donate copiilor cu vârste de până la 7 ani care provin din medii defavorizate.

Beneficiarii acestui program sunt familiile monoparentale, cele cu venituri sub 1.000 de lei/membru şi copiii din centrele rezidenţiale sau de plasament.

În ce condiții se acordă stimulentul financiar?

Stimulentul financiar pentru nou-născuți se acordă o singură dată, pentru fiecare nou-născut, pe bază de cerere. Dosarul privind acordarea acestei sume trebuie să fie depus în termen de o lună de la data nașterii copilului.

Condiția este ca cel puțin un părinte să aibă domiciliul sau reședința în municipiul București cu cel puțin 6 luni înainte de depunerea cererii. De asemenea, nașterea trebuie să se fi înregistrat într-o maternitate din cadrul unităților sanitare, publice sau private, la nivelul municipiului București.

În ceea ce privește actele necesare, la depunerea dosarului, beneficiarul este obligat să prezinte actul de identitate și certificatul de naștere al copilului, ambele în original.

Un aspect de menționat este acela că stimulentul financiar nu se acordă solicitanților care au datorii neeșalonate către bugetul local. În acest caz, solicitantul va depune la dosar Certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice, eliberat de Direcția de Impozite și Taxe Locale de sector.

Nu în ultimul rând, nu beneficiază de stimulentul financiar persoanele care:

– Nu se încadrează în criteriile de eligibilitate stabilite de Metodologia de acordare;

– Au depus dosar incomplet sau actele care fac obiectul dosarului nu sunt valabile;

– Nu au respectat termenul de depunere a cererii.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.