Se dau 1.500 de lei sau 500 de lei de la stat. Când vor fi alimentate cardurile în 2025

Se dau 1.500 de lei sau 500 de lei de la stat. Când vor fi alimentate cardurile în 2025

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Corina Chiriac la 4 martie 2025, 14:24

Daniel David, ministrul Educației, a dezvăluit informații importante despre cardurile destinate primelor pentru cariera didactică și profesională, precizând și momentul în care fondurile vor fi disponibile.

Primele de carieră didactică și profesională 2025

Primele de carieră didactică și profesională 2025. Ordonanța „trenuleț”, adoptată de Executiv la finalul anului 2024, a impus restricții asupra utilizării fondurilor bugetare pentru plata primelor de carieră didactică și profesională, oferite profesorilor și personalului auxiliar din învățământ.

În prezent, singura posibilitate de finanțare a acestor beneficii depinde de accesarea fondurilor europene de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), conform declarațiilor ministrului Educației, Daniel David.

Daniel David
SURSA FOTO: danieldavid.ro

Plăți condiționate de fonduri externe

Potrivit noilor reglementări, primele de 1.500 de lei pentru cadrele didactice și de 500 de lei pentru personalul nedidactic ar putea fi alimentate pe carduri doar dacă MIPE reușește să obțină sprijin financiar de la Comisia Europeană.

Aceste beneficii au fost câștigate de sindicatele din educație în urma protestelor și grevei generale din mai-iunie 2023, fiind oficializate prin Ordonanța de Urgență 58/2023 și ulterior prin Legea 249/2024.

Inițial, legislația prevedea că plățile trebuiau efectuate până cel puțin în anul școlar 2026-2027, fără condiționări privind sursa finanțării.

”Pe anul 2023-2024, cred că ar fi trebuit alimentate, în sensul că dacă sunt probleme, ar trebui să știm punctual. S-ar putea să fi scăpat sau unele școli să nu fi trimis informațiile sau unele instituții să nu fi trimis informațiile.

Pentru viitor însă, lucrurile sunt gândite în altă logică: cardurile vor fi alimentate doar în condițiile în care Ministerul Fondurilor Europene obține acești bani de la comisie (Comisia Europeană – n.r.) pentru a susține aceste activități din fonduri europene”, a dat asigurări Daniel David.

bani,
SURSA FOTO: Dreamstime

Valoarea totală a ajutorului se ridică la 2,12 miliarde de lei

Estimările MIPE indică faptul că valoarea totală a acestor drepturi salariale se ridică la 2,12 miliarde de lei. Cu toate acestea, Executivul a decis ca finanțarea lor să fie realizată exclusiv din fonduri externe nerambursabile.

Înainte de adoptarea ordonanței „trenuleț”, aceste sume trebuiau plătite direct din bugetul de stat.

Actul normativ prevede măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, precum și a unei prime de carieră profesională pentru personalul administrativ din învățământul de stat, cu modificările și completările ulterioare.

”În anul 2025, Ministerul Investitiilor și Proiectelor Europene acordă prime didactice și prime de cariere profesionale, reglementate prin Ordonanta de urgență a Guvernului nr. 58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, precum și unei prime de carieră profesională pentru personalul administrativ din invatamantul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare, numai în cazul în care cheltuielile cu acesta se decontează integral din fonduri externe nerambursabile”, a hotărât Executivul.

Situația se repetă și în cazul tichetelor educaționale destinate celor 600.000 de copii. Executivul condus de Marcel Ciolacu leagă acordarea acestora în 2025 de finanțarea exclusivă din fonduri externe nerambursabile, în ciuda precedentelor care au arătat că aceste sume nu au fost integral acoperite din surse europene.

Prin urmare, cadrele didactice și personalul auxiliar din educație așteaptă clarificări privind finanțarea europeană, factor decisiv în stabilirea datei la care fondurile vor fi transferate pe cardurile dedicate.

Informații articol
Etichete: , ,
Publicat în: Economie
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.