Probleme serioase pentru fostul ministru PSD al Sănătăţii Florian Bodog! Direcţia Naţională Anticorupţie vrea să-l vadă pe fostul demnitar după gratii şi a cerut încuviinţarea urmăririi penale.

Mai exact, Senatul României a primit o cerere de încuviinţare a urmăririi penale pe numele lui Bodog din partea procurorilor DNA. Acesta este acuzat că, atunci când deţinea postul de ministru, ar fi acţionat pentru ca o consilieră personală a sa să îşi încaseze salariul pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract.

În plus, deoarece consiliera nu ar fi fost prezentă fizic la locul de muncă, demnitarul ar fi semnat în locul persoanei respective o serie de acte.

Senatul a respins o cerere similară pe numele lui Florian Bodog în 2019

Nu este pentru prima dată când senatorii sunt chemaţi să aprobe o astfel de încuviinţare. În anul 2019, Senatul a respins o solicitare similară cu privire la Florian Bodog. De atunci însă, DNA a obţinut date privind comiterea de către acesta a altor patru infracţiuni de fals în înscrisuri şi abuz în serviciu.

Comunicatul DNA indică următoarele: “În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al PICCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, senator în Parlamentul României, la data faptelor având funcţia de ministru, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (12 acte materiale), fals intelectual, în formă continuată (12 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată (trei infracţiuni).”

Surse judiciare au declarat că sesizarea îl vizează pe senatorul Florian Bodog, scrie Agerpres.

Florian Bodog

Prejudiciu de peste 75.000 de lei la Ministerul Sănătăţii

“Concret, în perioada februarie 2017 – ianuarie 2018, demnitarul (care în prezent nu mai ocupă funcţia de ministru), deşi cunoştea că persoana angajată în funcţia de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, ar fi atestat în mod nereal prezenţa acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezenţă şi nu a luat măsuri pentru sancţionarea disciplinară.

Astfel, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obţinut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 75.656 lei, suma ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv”, arată anchetatorii.

În acelaşi context, menţionează DNA, în perioada februarie – octombrie 2017, în vederea producerii de consecinţe juridice, fostul ministru ar fi falsificat semnăturile persoanei respective pe două contracte individuale de muncă şi pe o declaraţie pe proprie răspundere.

“La data de 23 septembrie 2019, Senatul a respins o cerere similară a DNA de încuviinţare de începere a urmăririi penale a aceluiaşi demnitar.

Ulterior, au rezultat date şi indicii rezonabile privind săvârşirea, de către fostul ministru, şi a altor infracţiuni, respectiv trei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum şi a unui alt act material care intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu”, se mai arată în referatul procurorilor DNA.

Sursa foto: Dreamstime