Veşti bune legate de parteneriatul economic dintre România şi China.

Schimburile comerciale dintre România şi China au trecut de 10 miliarde de dolari pentru prima oară în 2021

Ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti, Han Chunlin, a reamintit că ţara asiatică este cel mai mare partener comercial al României din afara UE, iar volumul comerţului dintre cele două state este în creştere, după un record înregistrat în anul 2021.

„China și România se bucură de o prietenie tradițională, iar cele două țări au stabilit un Parteneriat Amplu de Prietenie și Cooperare.

În ultimii ani, relațiile politice dintre cele două țări s-au dezvoltat constant, cele două părți au menținut schimburi la nivel înalt și comunicare politică și s-au angajat să promoveze multilateralismul, cauza păcii și a dezvoltării globale.

Relațiile economice și comerciale generale dintre cele două țări au avansat în mod constant. Pe fondul epidemiei de COVID-19 și al unei redresări economice globale lente, volumul comerțului dintre China și România în 2021 a depășit pentru prima dată 10 miliarde de dolari USD.

Din ianuarie până în noiembrie 2022, volumul comerțului dintre China și România a ajuns la 9,594 miliarde de dolari USD, continuând să mențină o tendință de creștere.

China rămâne cel mai mare partener comercial al României în afara UE. Schimburile active interpersonale și culturale dintre cele două țări au pus o bază solidă pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale”, a declarat ambasadorul Chinei în România, potrivit Adevărul.

Ambasadorul Chinei: Dezvoltarea relațiilor chino-române se confruntă și cu unele obstacole

Pe de altă parte, diplomatul a vorbit şi despre anumite obstacole apărute pe relaţia bilaterală dintre Bucureşti şi Beijing, dând drept exemplu licitaţiile pentru tehnologia 5G şi Legea achizițiilor publice.

„Dezvoltarea relațiilor chino-române se confruntă și cu unele obstacole. În ultimii ani, România a adoptat succesiv proiecte de lege cum ar fi Legea 5G și a revizuit Legea achizițiilor publice, iar guvernul a emis o ordonanță guvernamentală pentru supravegherea investițiilor directe provenite din țările din afara UE, care a avut în mod obiectiv un impact negativ asupra companiilor chineze care participă la proiecte de cooperare pe scară largă în România.

Astfel atât companiile, cât și oamenii au ratat mai multe oportunități bune de cooperare. De fapt, cooperarea investițională a întreprinderilor chineze în România este în deplină conformitate cu legile, reglementările și normele de piață ale UE și normele românești locale.

Aceasta nu numai că nu va interfera cu securitatea națională a României și intimitatea personală a românilor, ci va ajuta România să realizeze modernizarea infrastructurii, să îmbunătățească condițiile locale de dezvoltare economică și socială și standardele de viață ale oamenilor și să creeze mai multe locuri de muncă la nivel local.

Astfel, sper sincer ca partea română să ia în considerare pe deplin dorința și nevoile entităților de piață ale celor două țări de a coopera și să ia o decizie care să fie în concordanță cu interesele comune ale celor două țări și ale popoarelor lor”, a mai declarat ambasadorul Han Chunlin.