Schimbări pentru pensionarii pe caz de boală. Ce indemnizații vor primi însoțitorii
Proiectul de lege privind sistemul public de pensii, aflat momentan în dezbatere la Ministerul Muncii, vine cu o serie de schimbări și la nivelul indemnizației pentru însoțitorii pensionarilor de invaliditate.
Pensionarii de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate au dreptul, în afara pensiei, la o indemnizaţie pentru însoţitor, în cuantum fix, potrivit proiectului de act normativ.
Acești bani se vor da pe lângă pensie și vor reprezenta 50% din salariul minim brut. Dacă s-ar aplica de astăzi, indemnizația ar fi de 950 lei pe lună. Legea aflată acum în vigoare calculează diferit indemnizația pentru însoțitor, mai exact este 80% din punctul de pensie, care acum este de 1.100 de lei.
Astfel, dacă s-ar aplica astăzi, diferența de bani pentru însoțitorii pensionarilor invalizi ar fi de 70 de lei în plus. Varianta integrală a proiectului de lege o puteți consulta AICI.
Trebuie menționat că proiectul noii legi a pensiilor nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare în septembrie 2021, acesta trebuie aprobat de Guvern, adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





