Schimbarea se va face în toată România. Guvernul a luat decizia pe 30 aprilie 2024
SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
Schimbări în ceea ce priveşte transportul de bunuri în România, reglementat prin sistemul RO e-Transport. O recentă ordonanţă de urgenţă adoptată la Guvern aduce o modificare semnificativă, se arată într-un material semnat de Adrian Zamfir (associate), George Trantea (partner), Filip & Company Business Law.
S-au stabilit excepţii prin lege în cadrul RO e-Transport
Se schimbă legea în România, în contextul introducerii sistemului RO e-Transport. O modificare importantă vine de la Guvern, care a adoptat recent o ordonanţă de urgenţă în acest sens, pe 30 aprilie 2024.
Iată ce produse vor fi, de acum încolo, exceptate de la regulile impuse prin sistemul RO e-Transport.
În contextul legislativ dinamic care reglementează transportul de bunuri marcat de adoptarea sistemului RO e-Transport prin O.U.G. nr. 41/2022 apare o nouă modificare: O.U.G. 43/2024 adoptată pe 30 aprilie 2024.
O.U.G. nr. 43/2024 (art. II, pct. 4) aduce o modificare semnificativă care vizează simplificarea procedurilor pentru anumite categorii de transporturi. Această ordonanță modifică aplicabilitatea sistemului, exceptând explicit coletele poștale așa cum sunt acestea definite în legislația specifică (art. 2 pct. 16 din O.U.G. nr. 13/2013).
Mai pe scurt, RO e-Transport nu se va mai aplica coletelor poștale cu o greutate de până la 31,5 kg.
Reamintim că a RO e-Transport fost introdus în ţara noastră ca un mecanism de control pentru a asigura transparența și eficiența în transportul de bunuri, impunând raportări detaliate pentru diverse categorii de mărfuri transportate pe teritoriul României.

Ce schimbări aduce Guvernul prin noua ordonanţă de urgenţă 43/2024
Transportul bunurilor de către prestatori de servicii poștale în colete poștale, astfel cum sunt definite în articolul 2 punctul 16 din Ordonanța de Urgență 13/2013 privind serviciile poștale, sunt excluse de la obligațiile de raportare în sistemul RO e-Transport.
Această exceptare este de natură să reducă sarcina administrativă pentru întregul mediu economic și să evite crearea unei birocrații excesive.
Odată cu coletele poștale au fost exceptate și produsele accizabile care circulă în regim suspensiv de accize sau cu accize plătite în statul membru de expediţie, potrivit titlului VIII „Accize şi alte taxe speciale” din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prin utilizarea sistemului de control al mişcărilor cu produse accizabile, denumit EMCS, pentru emiterea documentului administrativ electronic e-DA sau a documentului administrativ electronic simplificat e-DAS.
Eliminarea bunurilor transportate de prestatori de servicii poștale în colete poștale de la obligațiile de raportare RO e-Transport atrage o binevenită limitare a unei birocrații excesive care ar fi afectat atât angajații din sistemul public, cât și mediul economic, având în vedere numărul uriaș de astfel de colete.
Foarte important! Pentru a beneficia de această excepție, transportul bunurilor în colete poștale trebuie să fie realizat de prestatori de servicii poștale. Așadar pentru a beneficia de excepția de la obligațiile RO e-Transport trebuie îndeplinite următoarele condiții:
- Se transportă bunuri într-o trimitere poștală (nu contează modalitatea de ambalare);
- Greutatea maximă să fie 31,5 kg;
- Cel care realizează transportul este prestator de servicii poștale.
Ce lacune mai trebuie eliminate din sistemul ce reglementează transportul de bunuri
Schimbarea stabilită de Guvernului României este, în fapt, un plus net pentru mediul economic care va fi ferit astfel de gestionarea unor obligații de raportare excesive, obligații care în final s-ar fi reflectat tot în prețul final plătit de consumatorii români și de IMM-urile românești.
Specialiştii Filip & Company Business Law atrag totuşi atenţia asupra unor probleme care mai trebuie remediate în noul sistem:
- dificultatea de a acorda mandate pentru realizarea formalităților RO e-Transport;
- reglementarea insuficient de clară a rolului unor actori din domeniul transporturilor (cum ar fi casele de expediții);
- neclaritatea cu privire la anumite produse / derivate ale acestora față de care, pe baza reglementărilor actuale, nu se poate stabili cu certitudine dacă se înscriu sau nu în categoria bunurilor cu risc fiscal ridicat.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





