Scandal la FCSB! Suporterii l-au făcut praf pe Gigi Becali. Ce acuzații îi aduc patronului

Scandal la FCSB! Suporterii l-au făcut praf pe Gigi Becali. Ce acuzații îi aduc patronului

SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Publicat de Valentina Drăgoi la 13 decembrie 2021, 10:19
Din cuprinsul articolului

Scandal fără precedent la FCSB. Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, a lansat un set de acuzații extrem de grave la adresa patronului FCSB, Gigi Becali. Despre ce este vorba și care sunt nemulțumurile membrilor clubului de fotbal?

Nemulțumiri pe bandă rulantă. Gigi Becali primește un set de acuzații fără precedent chiar din partea suporterilor FCSB. Mai exact,  în timpul celui mai recent meci disputat de FCSB contra Gaz Metan Mediaș, partidă câștigată de roș-albaștri cu 1-0, suporterii FCSB au început să scandeze cuvinte dure la adresa patronului Gigi Becali, lucru care a făcut ca întreg conflictul dintre suporterii FCSB și patronul clubului să ia amploare.

În acest context, suporterii au adresa injurii la adresa clubului, cerându-i lui Gigi Becali să îl scoată la vânzare. Într-un interviu acordat la Radio Sport, Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, a declarat că suporterii FCSB nu își vor revizui comportamentul până când nu vor vedea o schimbare din partea finanțatorului pe care l-a acuzat de faptul că nu îi mai pasă de fanii echipei.

Totodată, el a subliniat faptul că întâmplarea de la Mediaș este dovada clară că suporterii ”s-au săturat și nu mai rezistă”. Acesta menționează că nu suporterii sunt cei care trebuie să își schimbe atitudinea, ci Gigi Becali, pentru a-și câștiga respectul în fața lor.

Mustață a mai adăugat că suporterii merg peste tot alături de echipă, în timp ce Becali nici măcar nu este prezent la meciuri.

Gigi Becali, obligat să vândă FCSB

„Ce ați văzut la Mediaș este dovada că suporterii s-au săturat. Mulți nu mai rezistă. Dacă Gigi este indiferent față de suporteri, de ce ne-ar interesa ce se întâmplă la adresa lui Gigi Becali? Așa va fi până când își schimbă comportamentul față de noi. Echipa noastră nu a fost mai întâi cumpărată de Becali și apoi am venit noi.

A fost exact invers. Gigi ne-a găsit alături de echipă. Nu noi trebuie să ne revizuim comportamentul, ci Becali. Respectul se câștigă. Respectă și ești respectat. Noi suntem cei care mergem peste tot alături de echipă, cei care am dat zăpada cu Villarreal. El nici nu mai vine la meciuri”, a declarat Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord a FCSB.

Amintim faptul că tensiunile dintre Gigi Becali și suporterii de la FCSB au început în momentul în care patronul roș-albaștrilor l-a criticat în repetate rânduri pe Edi Iordănescu, lucru care, în cele din urmă, a dus la despărțirea de tehnician.

În acest context, suporterii i-au transmis lui Gigi Becali, prin vocea liderului ”Peluzei Nord”, Gheorghe Mustață, că vor să cumpere clubul. Cu toate acestea, deși Gheorghe Mustață anunța că a găsit un om de afaceri hotărât să plătească cele 10 milioane de euro pe care le cerea Gigi Becali pentru a renunța la club, inițiativa nu a avut nicio finalitate.

Informații articol
Publicat în: Stil de viață
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.