Mai e puţin şi vom avea un nou preşedinte! Asta ar putea fi un motiv de bucurie, mai ales pentru faptul că lucrurile nu merg prea bine în economie, iar prima funcţie în stat este una de forţă, chiar dacă nu are la dispoziţie pârghii directe în modificarea situaţiei. Chestiunea care ne ţine blocaţi în sărăcie de peste 20 de ani este, fără îndoială, corupţia. Sigur, incompetenţa şi nepăsarea sunt motive tot atât de puternice, numai că specimenele care fac parte din acestă categorie au de obicei viaţă politică scurtă. Acolo unde este vorba despre foarte mulţi bani, un prost poate fi util doar atâta timp cât este folositor unei eminenţe cenuşii care poate să tragă sforile asemeni unui păpuşar. Din păcate pentru puternicii din umbră, cei cu creierul de găină – şi am văzut destui perindându-se prin Parlament – nu pot fi utilizaţi decât pe termen scurt, fiindcă este imposibil să nu facă ei o gafă monumentală la un moment dat. Aşa că ne rămâne corupţia ca explicaţie a problemelor ţării. Aflăm mereu că nu sunt bani pentru autostrăzi, pentru spitale, pentru educaţie, pentru cultură. Dar de ce nu sunt bani? Mai ales în condiţiile când nouă ni se scurg din buzunare sume din ce în ce mai mari prin impozite, accize sau tot felul de tertipuri. Există două motive principale care dinamitează fundamentul oricărui sistem juridic şi fiscal care ar fi pus în practică.

În primul rând, cei bine conectaţi la mediul politic reuşesc să nu-şi plătească datoriile. Prin legi cu dedicaţie, excepţii sau prin păsuiri repetate, prin închiderea ochilor celor puşi să faca verificari şi să apere legea, grangurii reuşesc de multe ori să plătească chiar mai puţin către stat decât cetăţenii normali. În al doilea rând, banii care se strâng la buget, sunt folosiţi discreţionar de către cei care au un rol în redistribuirea averii naţionale, fie că sunt miniştri, şefi de consilii judeţene sau primari. Iată de ce am avea nevoie de un preşedinte puternic, dedicat ţării şi nu propriului grup de interese. Acesta ar putea să se constituie într-o piesă importantă a unui eventual război cu corupţia care ne mănâncă toată agoniseala obţinută prin muncă cinstită. Astfel, nu nivelul de taxare care ne este impus cu forţa devine povara cea mai grea pe care o ducem zilnic în spate. Ci faptul că unii cetăţeni ai patriei sunt „mai egali decât ceilalţi“, precum în „Ferma animalelor“ scrisă de Orwell. Dacă banii strânşi de stat prin birurile sale s-ar întoarce într-o proporţie mai mare către cei care au plătit şi dacă am fi siguri că toţi suntem obligaţi să „donăm“ conform legii, viaţa ar fi mai uşoară pentru noi toţi. E ca atunci când traficul din oraş e blocat şi aşteptam ore în coloană. Cel mai enervant lucru nu e aşteptarea în sine, ci că unii ne depăşesc pe linia de tramvai sau pe contrasens, cu preţul complicării situaţiei. Iată de ce e important să avem un preşedinte cât mai bun. Sigur, mi-ar plăcea un expert în economie, care să înţeleagă cu adevărat fenomenele macro. Dar, în lipsa acestuia, mă voi duce să-l votez pe cel care (sau cea care) se apropie cât mai mult de portretul robot al candidatului ideal.

Claudiu Şerban,
director editorial, Capital

Te-ar putea interesa și: