Salariile profesorilor: Care țări din Europa îi plătesc cel mai bine și cel mai prost?

Salariile de pornire oficiale brute anuale din școlile publice din ciclul inferior al învățământului secundar (ISCED 2) au variat de la 4.233 de euro în Albania la 69.076 de euro în Luxembourg în 2020/2021, conform datelor naționale compilate de Comisia Europeană, EACEA și Eurydice.

Salariul mediu al unui profesor din UE este de 25.055 euro pe an.

Profesorii din Franța și Italia câștigă jumătate din cât câștigă cei din Germania

Excluzând Luxembourgul, salariul de pornire anual depășește 50.000 de euro pe an numai în două țări: Elveția (66.972) și Germania (54.129).

Salariul anual din Franța și Italia e mai puțin de jumătate din cel din Germania.

Bulgaria avea cel mai mic salariu de pornire anual din UE, 7.731 euro. Salariile se situează sub pragul de 10.000 de euro pe an și în alte câteva state UE, cum ar fi Letonia, Slovacia, Ungaria, România și Polonia.

„Puterea de cumpărare standard” (PPS) este „o unitate monetară artificială” definită de Eurostat, unde 1 PPS poate teoretic cumpăra aceeași cantitate de bunuri și servicii în oricare țară. Calculând salariile profesorilor în PPS, unele diferențe între țări în privința nivelului de trai se estompează, dar rămân totuși disparități considerabile.

Calculate astfel, salariile profesorilor variază între 7.824 PPS în Albania și 50.357 PPS în Germania. Deși în general salariul de pornire brut anual al profesorilor se încadrează în marja 20.000-30.000 PPS, el cade sub 20.000 PPS în 10 țări UE: Estonia, Malta, Cehia, România, Grecia, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Letonia și Slovacia.

În țările balcanice Muntenegru și Macedonia de Nord, care nu sunt în UE, salariile profesorilor exprimate în PPS sunt mai mari decât în unele state UE. Surprinzător e că Turcia se clasează mult mai bine în termeni de PPS (28.455) decât în euro (8.330): la salariul nominal e pe locul 28 din 36 de țări, dar la PPS e pe locul 11.

Cum se raportează salariul profesorilor la salariul minim?

Raportul dintre salariul profesorilor și salariul minim arată cât de mult câștigă profesorii față de salariul minim din fiecare țară. Raportul se calculează împărțind salariul brut al profesorilor la salariul brut minim.

Raportul cel mai mare este în Germania, 2,8, pe când cel mai mic e în Polonia, 1,1.

Cu alte cuvinte, salariul de pornire al profesorilor polonezi e foarte apropiat de cel minim, în vreme ce profesorii începători din școlile publice germane câștigă aproape triplu față de salariul minim.

Raportul mediu la nivelul a 21 de state UE este 1,86, pe când în Franța și Grecia e numai 1,4. /…/

Cum s-au modificat salariile profesorilor în ultimul deceniu?

Ultimul raport Eurydice include și cifrele pe 2009-2010. La acea vreme salariile de pornire brute anuale ale profesorilor variau de la 2.743 euro în România la 63.895 euro în Luxembourg.

Media la nivelul celor 26 de state UE de atunci era de 19.563 de euro. Dar în șase state UE salariile erau sub 5.000 de euro: Slovacia (4.824), Polonia (4.462), Lituania (4.275), Letonia (4.166), Bulgaria (2.761) și România (2.743).

În alte țări UE salariile variau în general între 18.000 și 30.000 de euro, dar în Germania și Danemarca ele depășeau 35.000.

Cea mai mare creștere a salariilor de pornire brute anuale între 2009/2010 și 2020/2021 s-a înregistrat în Lituania, unde au crescut cu 269% în acești 11 ani. România și Bulgaria, recent intrate în UE, au avut și ele o creștere spectaculoasă a salariilor profesorilor în ultimul deceniu, cu 193%, respectiv 180%. /…/

Sunt mulțumiți profesorii de salariile lor?

Pe scurt, nu.

Studiul Teaching and Learning International Survey (TALIS) din 2018 arată că, în medie, numai 26% din profesorii din statele OCDE și alte țări participante la studiu considerau că munca lor e apreciată de societate, iar 39% erau mulțumiți de salariu.

Cât cheltuiesc țările pe educație?

Cheltuielile generale guvernamentale pentru educație s-au ridicat în 2020 în UE la 671 miliarde de euro, adică 5% din PIB.

Statele UE care cheltuiesc cel mai mare procent din PIB pe educație sunt Suedia (7%), Belgia și Estonia (6,6%) și Danemarca (6,4%).

Din afara blocului se remarcă Islanda, care a rezervat 7,7% din PIB pentru educație. Cele mai mici niveluri ale cheltuielilor cu educația, raportat la PIB, s-au înregistrat în Irlanda (3,1%), România (3,7%) și Bulgaria (4%).

De câți elevi are grijă un profesor?

Numărul mediu de elevi de care are grijă un profesor de școală primară a fost în 2020 în UE de 13,6, dar, din nou, sunt diferențe considerabile de la țară la țară.

Cele mai mici raporturi – pe care unii le consideră ideale – s-au înregistrat în Grecia (8,4), Luxembourg (8,9) și Ungaria (10), pe când Regatul Unit (19,9), România (19,2) și Franța (18,4) au avut cel mai mare număr de elevi per profesor, scrie Euronews.