In Romania, inainte de 1990, dezvoltarea economica avea la baza un program de investitii imens, celelalte componente, dar mai ales consumul si serviciile, fiind neglijate. Aceasta presupunea un mare numar de ingineri, de muncitori in constructii, sporirea numarului de mineri etc. Reducerea drastica a ponderii investitiilor la crearea produsului intern brut nu a fost urmata de un program de reorientare a fortei de munca si de sprijinirea ramurilor noi, necesare satisfacerii nevoilor unei mai mari cereri de consum a populatiei.
Pe masura ce Ungaria, Cehia si Polonia se apropie de integrarea in Uniunea Europeana, o parte din investitori se gandesc sa-si mute capacitatile de productie in locuri unde forta de munca este mai ieftina. In principal, este vorba de acele investitii care necesita o forta de munca numeroasa, deci costuri mari cu mana de lucru, raportat la salariile din UE. Un exemplu il constituie ramura confectiilor si tricotajelor, capitol la care anul trecut am depasit pentru prima data Polonia ca valoare a exporturilor in Uniunea Europeana. La fel se intampla si in alte domenii, ca industria grea sau cea a constructiilor de nave. Valoarea totala a investitiilor straine in Cehia s-a ridicat anul trecut la patru miliarde de dolari, in timp ce in Polonia, aceasta a atins nivelul de zece miliarde dolari. Dintre companiile cu participare straina inmatriculate la noi, peste 55% isi au sediul in Bucuresti, ceea ce demonstreaza lipsa de eficienta a programelor menite sa ajute zonele declarate defavorizate.
Cursa privatizarii declansata intre tarile candidate la integrarea in structurile UE a determinat oferirea spre vanzare a unor combinate metalurgice, mine neperformante, companii de telecomunicatii etc. simultan in mai multe tari din fostul bloc sovietic. Supraoferta a redus preturile, ultimele tranzactii majore demonstrand acest lucru. In multe cazuri, numarul celor dornici sa cumpere, dar si sumele oferite, s-au situat cu mult sub asteptari. De exemplu, compania ceha de telecomunicatii – Ceske Radiocumunikace – a fost cedata la o valoare situata la circa o treime din suma estimata initial, de 810 milioane de dolari, conform raportarilor guvernului de la Praga. Pe de alta parte, banii obtinuti din privatizari au luat drumul sustinerii societatilor de stat sau pentru subventii. La fel s-a intamplat si la noi, Sidex fiind cedat la un pret extrem de mic, doar pentru ca statul sa nu mai fie obligat sa sustina productia de otel.
Piata muncii nu este flexibila
Pentru ca investitorii sa devina mai atrasi de zona est-europeana, pe langa stabilitatea legislativa si infrastructura, ar trebui sa se gaseasca si o mana de lucru specializata in domenii de varf. Insa sistemul de invatamant romanesc a ramas tributar vechilor traditii, pregatind otelari, mineri sau agricultori. Pe de alta parte, se constata o lipsa de mobilitate a muncitorilor est-europeni. Lipsa de locuinte din anumite zone limiteaza posibilitatea crearii de noi locuri de munca. Piata muncii din Romania nu ofera posibilitati de investitii in sectorul serviciilor. Veniturile reduse ale populatiei nu pot sa genereze profituri pentru companiile din sectorul tertiar al economiei. Astfel, investitorii straini sau romani, sunt limitati la productia destinata in principal exportului, piata interna fiind putin atractiva.
Lipsa de mobilitate a fortei de munca in Romania este cauzata de veniturile salariale, prea mici. Astfel, foarte multe regiuni duc lipsa de specialisti in mai multe domenii, atragerea acestora impunand insa acordarea unui salariu care sa acopere chiria si intretinerea unei familii. In aceste conditii, pentru o investitie de la zero trebuie adaugata o suma importanta pentru aducerea unei forte de munca inalt calificata, ceea ce anuleaza avantajul unor salarii mici. Fenomenul este usor de observat, investitiile noi concentrandu-se in cateva zone mai dezvoltate, precum Bucuresti, Timisoara, Constanta sau Cluj.
Dupa 1990, inchiderea unei mari parti a industriei constructoare de masini a lasat foarte multi oameni pe drumuri, insa nici nu s-au creat noi locuri de munca. Cresterea industriala se face pe seama eficientizarii productiei, care pentru moment inseamna mai putini muncitori. Problemele sunt evidente in Polonia si Slovacia, unde somajul ramane la cote ridicate, in ciuda cresterii economice. Explicatia este data de procesul de restructurare industriala, locurile de munca in industrie fiind in scadere. Intreprinderile mici si mijlocii nu reusesc sa rezolve problema somajului, fiind slab capitalizate, iar cele mai grave dezechilibre se inregistreaza in industria grea, sector in care nu exista IMM-uri. Totodata, zonele monoindustriale impiedica dezvoltarea serviciilor, populatia de aici neavand bani pentru a sustine o asemenea activitate. Ca raspuns la acest fenomen, in Romania fostii muncitori s-au vazut nevoiti sa se intoarca la munca campului, insa la tara se practica o agricultura de subzistenta.
Scaderea ratei somajului in Romania in acest an ar putea fi interpretata ca depasirea etapei de restructurare industriala. In realitate nu este vorba decat de cresterea somajului mascat, realizata prin mentinerea, pentru o perioada, a unor preturi scazute la energie si cresterea comenzilor de stat pentru intreprinderile fara desfacere asigurata. Relaxarea disciplinei financiare a permis, de asemenea, majorarea arieratelor din economie dar a condus, pentru o perioada, la conservarea locurilor de munca.