A murit Robert Benton, regizorul care a redefinit cinemaul. Trei premii Oscar și o moștenire de neuitat

Robert Benton, unul dintre cei mai influenți regizori și scenariști ai cinematografiei americane, s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani. Decesul său a fost confirmat de asistenta și managerul său de lungă durată, Marisa Forzano, pentru The New York Times. Benton a murit duminică, în apartamentul său din Manhattan, discret, așa cum a și trăit.

De-a lungul unei cariere care a traversat peste patru decenii, Benton a schimbat pentru totdeauna felul în care Hollywood-ul spune povești. A câștigat de trei ori premiul Oscar, pentru filmele „Kramer vs. Kramer” și „Places in the Heart”, și a scris împreună cu David Newman scenariul revoluționar al filmului „Bonnie and Clyde”, considerat piatra de temelie a noului val cinematografic american din anii ’70.

Un vizionar tăcut al cinematografiei

Născut la 29 septembrie 1932 în Dallas, Texas, și crescut în orășelul Waxahachie, Benton a visat inițial să devină pictor. A urmat cursurile Universității Texas din Austin și a studiat istoria artei la Columbia, dar viața avea alte planuri. A ajuns în armată, apoi în redacția revistei Esquire, unde alături de David Newman a creat rubrica satirică „Dubious Achievement Awards” și a început să scrie scenarii influențat de Fellini, Kurosawa și Bergman.

Punctul de cotitură a venit în 1967, cu scenariul pentru „Bonnie and Clyde”. Filmul, regizat de Arthur Penn, a fost un șoc estetic și narativ, un amestec de poezie, violență și realism social, care a deschis calea unui nou stil cinematografic american. „Bonnie și Clyde a fost începutul. Un film care a schimbat regulile jocului. Benton era un vizionar”, aveau să scrie criticii după moartea sa.

„Kramer vs. Kramer” atunci când filmul devine confesiune

În 1979, Benton a realizat filmul care avea să-i aducă celebritatea internațională: „Kramer vs. Kramer”. Povestea emoționantă a unui tată (Dustin Hoffman) care își crește singur copilul după plecarea soției (Meryl Streep) a fost un fenomen cultural. Filmul a câștigat cinci premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film, regie și scenariu adaptat.

Criticul Frank Rich scria despre stilul său „construit aproape exclusiv din fețele actorilor, din tăceri și din lumina iernii”. Era cinema-ul intim, profund uman, pe care Benton l-a perfecționat de-a lungul întregii sale cariere.

Povești despre viață, moarte și împăcare

În 1984, a revenit la rădăcinile sale texane cu „Places in the Heart”, un film inspirat din propria copilărie. Sally Field, în rolul unei mame care luptă pentru a-și salva ferma în timpul Marii Crize, a câștigat Oscarul pentru cea mai bună actriță. Benton a fost premiat pentru scenariu și nominalizat pentru regie. Era dovada că marile povești pot porni din cele mai personale amintiri.

De-a lungul anilor, a lucrat cu unele dintre cele mai mari nume de la Hollywood – Gene Hackman, Nicole Kidman, Paul Newman, Morgan Freeman, Anthony Hopkins – și a fost respectat nu doar pentru talentul său, ci și pentru delicatețea cu care își trata actorii. Sally Field spunea despre acesta că „se conectează la cele mai mărunte lucruri, ca mișcarea ușoară a mâinilor”. Paul Newman a spus despre Benton că „ascultă. Le permite lucrurilor să se întâmple, el doar trage cu urechea”.

O voce care nu a țipat niciodată, dar care s-a auzit clar

Robert Benton a realizat doar 11 filme în 35 de ani – puține, dar fiecare încărcat de sensibilitate și profunzime. Ultimul său proiect, „Feast of Love” (2007), a fost o meditație tandră asupra iubirii, pierderii și începuturilor târzii.

Într-un interviu din 2007, spunea cu modestie „nu las urme în oglindă” și totuși, a lăsat o moștenire de neșters: filme care au pus sufletul în centrul poveștii. Filme care ne-au învățat că adevărul nu trebuie strigat, ci rostit calm, cu empatie.

Robert Benton a murit duminică, dar filmele lui vor rămâne. Ca niște oglinzi în care umanitatea noastră se poate regăsi – sinceră, fragilă și profundă.