În curând, Rusia, Turcia și Ucraina își vor alege câte un general care se va asigura că activitatea acestui canal se desfășoară conform planului. Prin acest canal vor fi discutate detalii importante despre exportul de cereale din Ucraina.

„Desfășurăm negocieri intense atât cu Rusia, cât și cu Ucraina. Ambele părți au preocupări și lucrăm pentru a elimina aceste preocupări. Mizăm pe asta”, a declarat recent Hulusi Akar, ministrul Apărării Naționale din Turcia, potrivit postului de televiziune TRT.

Rusia este de acord cu exportul cerealelor din Ucraina, numai cu o condiție

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat miercuri că Guvernul de la Moscova va garanta trecerea nestingherită a navelor ucrainene care transportă cereale, numai dacă Ucraina își va curăța porturile maritime de mine pentru a putea exporta mărfurile prin porturile controlate de armata rusă, precum Berdiansk și Mariupol.

Acesta a reamintit faptul că piața mondială a alimentelor s-a confruntat cu diverse probleme din februarie 2020, subliniind faptul că declarațiile despre presupusa blocare a porturilor ucrainene de către armata rusă sunt niște minciuni, relatează agenția de presă TASS.

Amintim faptul că, recent, s-au aflat detalii despre un nou plan al ONU de a crea un coridor maritim din Ucraina pentru exportul de cereale. Ministrul de Externe din Turcia, Mevlut Cavusoglu, a oferit mai multe detalii despre acest subiect.

Turcia și Rusia continuă discuțiile privind exportul cerealelor din Ucraina

El a explicat că rute sigure pot fi formate fără a demina zonele din jurul porturilor ucrainene. Poziția oficialului turc ar indica o schimbare față de o propunere anterioară de a demina porturile ucrainene.

Mevlut Cavusoglu a discutat planul cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, săptămâna trecută. El a arătat, însă, că sunt necesare mai multe discuții cu Moscova şi cu Kievul. Serghei Lavrov a spus apoi că ţine de Ucraina să curețe minele din jurul porturilor sale pentru ca navele comerciale să se apropie.

Mevlut Cavusoglu a explicat totodată că „va dura ceva timp” să fie deminate porturile. Potrivit acestuia, un coridor maritim sigur ar putea fi stabilit în zone fără mine în conformitate cu propunerea ONU. El a arătat că Turcia aşteaptă încă reacţia Kremlinului la acest plan.

„Întrucât locaţia minelor este cunoscută, anumite linii sigure ar fi stabilite în trei porturi (ucrainene). Aceste nave (comerciale), cu ghidajul vaselor ucrainene de căutare şi salvare după cum prevede planul, ar putea prin urmare să vină şi să plece în porturi fără să fie nevoie să fie înlăturate minele”, a declarat atunci Mevlut Cavusoglu, relatează agenția de presă Reuters.