Președintele Klaus Iohannis se va întâlni cu Regele Belgiei, Philipp, în contextul unui dialog bilateral consolidat la nivel înalt şi al cooperării strânse româno-belgiene în domeniul apărării.

„Pe lângă convorbirile oficiale, cei doi şefi de stat se vor întâlni cu militarii români, belgieni şi din celelalte ţări aliate, desfăşuraţi pe teritoriul României în cadrul efortului aliat de întărire a posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, având în vedere înrăutăţirea situaţiei de securitate din cauza agresiunii ilegale ruse împotriva Ucrainei.

Vizita Majestăţii Sale Philippe, Regele Belgienilor se desfăşoară pe fondul unui dialog bilateral consolidat la nivel înalt şi al cooperării strânse româno-belgiene în domeniul apărării, mai ales în contextul participării Regatului Belgiei cu un contingent la Grupul de luptă NATO din România”, a precizat sursa citată.

Regele Belgiei și președintele României vor aborda criza din Ucraina

Preşedintele României şi regele Belgiei vor discuta despre temele prioritare ale agendei bilaterale şi modalităţile de aprofundare a cooperării în plan european şi internaţional. O atenţie deosebită va fi acordată crizei din Ucraina şi impactului său multidimensional.

Sursa amintită a susținut că se vor avea în vedere și măsurile de asistenţă pentru Ucraina şi sprijinirea refugiaţilor ucraineni, inclusiv prin hub-ul umanitar de la Suceava.

„În contextul crizei umanitare provocate de agresiunea armată a Federaţiei Ruse, se va discuta şi despre măsurile de asistenţă pentru Ucraina şi sprijinirea refugiaţilor ucraineni, inclusiv prin hub-ul umanitar de la Suceava. Cei doi şefi de stat vor aborda şi întărirea sprijinului pentru Republica Moldova, în condiţiile în care aceasta se confruntă cu provocări multiple generate de efectele agresiunii ruse împotriva Ucrainei, inclusiv găzduirea unui număr foarte mare de refugiaţi”, a arătat Administraţia Prezidenţială.

Emmanuel Macron a discutat cu Iohannis despre aderarea României la Schengen

Și președintele Franței, Emmanuel Macron, s-a aflat într-o vizită oficială în România. Liderul Franței a fost primit oficial, miercuri dimineaţa, la Baza „Mihail Kogălniceanu”, de către şeful statului român, Klaus Iohannis. Cei doi preşedinţi au avut convorbiri tete-a-tete şi convorbiri oficiale, apoi s-au întâlnit cu militarii dislocaţi în Baza „Mihail Kogălniceanu”.

Preşedintele Republicii Franceze a ajuns în România marţi seara. Din România, Emmanuel Macron a plecat spre Chişinău, unde a fost primit de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Conform declarațiilor făcute de Klaus Iohannis, o temă cuprinzătoare a discuţiei cu preşedintele Macron a fost privitoare la perspectivele extinderii spaţiului Schengen, context în care a explicat aşteptarea legitimă a României cu privire la aderare.