Potrivit autorităților, la începutul acestei săptămâni, în ciuda încetării focului, alți trei separatiști au fost uciși în ciocniri, în regiunea Doneţk.

Părţi din regiunile Doneţk şi Lugansk de-a lungul frontierei ruse se află sub controlul separatiştilor susţinuţi de Rusia de aproape şapte ani.

Naţiunilor Unite estimează numărul morţilor de când au izbucnit luptele în aprilie 2014 la peste 13.000. Un plan de pace la care s-a ajuns acum şase ani cu mediere franco-germană a fost doar parţial implementat.

O nouă încetare a focului între părţile aflate în conflict este în vigoare din iulie 2020, dar cel puţin 100 de persoane, inclusiv civili, au fost ucise de la începutul anului.

Tensiunile dintre Ucraina și Rusia cresc

Rusia respinge orice implicare în războiul din estul Ucrainei, în ciuda faptului că a efectuat un nou transport de arme către separatiștii din Donbas.

Potrivit Kievului, în zona separatistă au fost trimise din Rusia peste 1.4 mii de tone de combustibil, precum și noi loturi de arme și muniții, inclusiv rachete ghidate antitanc, arme cu lunetă şi mine antitanc.

Unitățile de artilerie autopropulsate au fost transportate în Donbas după ce au fost reparate la întreprinderi din Federația Rusă.