Auchan va achiziţiona operaţiunile din Europa de Est ale lanţului de magazine Real, excluzând magazinele din Turcia, pentru aproximativ un miliard de euro (1,3 miliarde de dolari), susţin sursele.

Reprezentanţii Metro şi Auchan au refuzat să comenteze informaţiile.

‘Este prima mare operaţiune, după o perioadă îndelungată, deci va fi o realizare dacă se va întâmpla. Preţul este într-adevăr bun, mai ales că nu include Turcia’, a declarat Sebastian Frericks, analist la Bankhaus Metzler.

La bursa de la Frankfurt acţiunile Metro au urcat joi dimineaţă cu 4,2% iar la prânz înregistrau un avans de 1,1%, la 21,55 euro.

Luna trecută, Metro a anunţat că îşi evaluează opţiunile privind operaţiunile din Europa de Est ale lanţului de magazine Real şi este încrezător că-şi va reduce datoria netă sub 4 miliarde de euro anul acesta. Vânzarea operaţiunilor Real ar urma deciziei similare a grupului francez rival Carrefour, care a ieşit de pe pieţele din Grecia, Singapore şi Columbia şi vrea să-şi vândă diviziile din Polonia şi Turcia, ca parte a programului de restructurare masivă.

METRO Cash & Carry s-a lansat oficial în România în luna octombrie 1996, când a deschis primul magazin din Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 25 de centre de distribuţie amplasate în Bucureşti, în Braşov, Constanţa, Timişoara, Cluj, Bacău, Iaşi, Craiova, Baia Mare, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Sibiu, Suceava, Piteşti, Tg. Mureş, Arad şi Deva.

Real Hypermarket România s-a lansat, oficial, în martie 2006 şi operează 25 de magazine pe piaţa locală în 18 oraşe din ţară, dintre care patru în Bucureşti, trei în Timişoara, câte două în Oradea şi Constanţa, şi câte unul în Arad, Baia Mare, Satu Mare, Cluj-Napoca, Deva, Sibiu, Târgu Mureş, Braşov, Suceava, Bacău, Galaţi, Ploieşti, Piteşti şi Craiova.
SURSA: Agerpres