Grazyna Piotrowska-Oliwa, directorul general al companiei de petrol şi gaze poloneze Polskie Gornictwo Naftowe i Gazownictwo (PGNiG), a declarat vineri că nu vede posibilitatea unei soluţionări pe cale amiabilă a conflictului cu monopolul rus de gaze Gazprom privind revizuirea contractului în sensul reducerii preţului la gazele importate din Rusia.

‘Procesul de arbitraj nu excludea negocieri cu Gazprom, dar în acest moment poziţiile ambelor părţi nu dau motive pentru un acord pe cale amiabilă’ , a subliniat ea.

PGNiG, potrivit Kommersant, a dat în judecată Gazprom la Curtea de Arbitraj de la Stockholm, cerând un preţ mai mic la gazele ruseşti la sfârşitul anului 2011. Acest lucru s-a întâmplat după ce monopolul rus de gaze a refuzat să revizuiască formula de stabilire a preţului la gazele furnizate companiei poloneze de petrol şi gaze, deşi acordase Estoniei şi Letoniei reduceri de 15% şi acceptase schimbarea metodologiei de calcul al preţului pentru clienţi ca E.On Ruhrgas, GDF Suez şi Eni. PGNiG ceruse o reducere de numai 10% la livrările de gaze ruseşti.

De asemenea, au depus plângeri împotriva Gazprom companiile DEPA (Grecia), Edison (Italia) şi RWE şi E.On (Germania), care în cele din urmă au obţinut reduceri de preţuri la importurile de gaze ruseşti. Gazprom a fost nevoit să cadă la pace cu aceste companii, după ce instanţa de la Stockholm luase o serie de decizii provizorii care nu au fost în favoarea monopolului rus.

Serviciul de presă al companiei ruse s-a abţinut de la orice comentariu în acest sens, dar o sursă a Kommersant din interiorul Gazprom a explicat că monopolul rus de gaze nu are de gând să reducă preţul la livrările de gaze pentru Polonia, în scopul de a evita crearea ‘unui precedent’ care ar putea servi Ucrainei.

‘Toate companiile cărora le-am oferit anterior reduceri, cooperează într-un fel sau altul cu noi. Societatea poloneză PGNiG, la fel ca Naftogaz (Ucraina) stau deoparte, astfel încât o reducere a preţului la gaze pentru acestea este absolut lipsită de logică’, a afirmat sursa Gazprom pentru ediţia ucraineană a Kommersant.

După darea în exploatare a conductei Nord Stream, Gazprom a devenit mai puţin dependent de tranzitul via Polonia şi ‘îşi apără mai dur interesele sale’, comentează publicaţia menţionată. ‘Dacă instanţa internaţională va invalida contractul nostru cu Polonia, noi vom înceta în genere să respectăm prevederile sale şi vom sista livrările de gaze către această ţară. Polonezii nu au decât să încerce după aceasta să ne convingă să semnăm un contract mai avantajos’ pentru ei, a declarat sursa din interiorul Gazprom pentru Kommersant-Ukraina.
SURSA: Agerpres