'Legat de problemele economice, noi am discutat situaţia financiară a Greciei, care se află în aceeaşi situaţie dificilă (ca şi Rusia) ca urmare a liniei unilaterale şi ilegitime adoptate de colegii noştri occidentali', a afirmat şeful diplomaţiei ruse în cadrul unei conferinţe de presă comune, după cum relatează AFP.

'Dacă guvernul (grec) ni se va adresa, cererea va fi desigur examinată' de Rusia, a precizat Lavrov.

În acelaşi timp, Serghei Lavrov a salutat 'linia constructivă a guvernului grec' care, a adăugat el, 'se pronunţă pentru dezvoltarea parteneriatului nostru strategic fără a încerca să-l politizeze, să-l acopere de ideologie sau să-l sacrifice din cauza ambiţiilor geopolitice ale unor state terţe', această din urmă parte a declaraţiei făcând referire la Ucraina, fostă republică sovietică pe care Rusia o consideră o marionetă a Occidentului.

'Apreciem poziţia guvernului grec, care înţelege că este absolut contraproductiv ca Rusiei să i se vorbească în limbajul sancţiunilor', a subliniat în acelaşi cadru Serghei Lavrov.

Ministrul rus a discutat cu oaspetele său şi despre 'excelentele perspective' ale parteneriatului ruso-elen în sectorul energiei, 'ţinând cont de interesul Atenei' pentru gazoductul pe care Rusia intenţionează să-l construiască prin Turcia până la frontiera greacă pentru livrarea de gaze naturale europenilor.

Noul guvern grec, format din membri ai partidului stângii radicale Syriza şi ai partidului de dreapta Grecii Independenţi condus de Panos Kammenos (ministru al apărării), nu-şi ascunde simpatiile proruse, ceea ce suscită întrebări în legătură cu o posibilă reorientare a diplomaţiei de la Atena, notează agenţia citată.

Guvernul rus a adresat invitaţii de a se deplasa la Moscova în lunile următoare şi premierului Alexis Tsipras, precum şi ministrului apărării Panos Kammenos. Acesta din urmă a declarat luni seara, într-un interviu pentru canalul de televiziune Mega, că ţara sa are 'un alt plan' în cazul în care ea nu va ajunge la un acord cu UE în privinţa finanţării de urgenţă. Potrivit presei, acest 'plan B' ar avea în vedere o finanţare din partea SUA, Rusiei sau Chinei.

AGERPRES