Cum vrea Moscova să reproducă „Modelul Ucraina” în Alegerile din Moldova
Nu este prima dată când Kremlinul aplică această strategie. Aceasta a fost folosită anterior în Ucraina, în alegerile care i-au opus pe Victor Ianukovici și Victor Iușcenko în 2004, apoi în campania cu Iulia Timoșenko în 2010. Același model este încercat acum în Republica Moldova, spune jurnalistul Dan Andronic.
Una dintre cele mai consistente metode de manipulare electorală vizează implicarea Bisericii. O investigație Reuters a documentat „pelerinaje” plătite în Rusia pentru sute de preoți moldoveni în vara și toamna lui 2024, cu plăți în numerar și carduri preîncărcate. Preoții primeau instrucțiuni pentru lansarea a zeci de canale parohiale pe Telegram, care difuzau mesaje anti-UE și anti-LGBT sincronizate cu un hub coordonator. Investigația a identificat organizatori cu legături politice la Moscova și o explozie de canale parohiale care au apărut aproape de perioada campaniei. Scopul era clar: influențarea comportamentului electoral prin autoritatea preoților și mobilizarea publicului tradiționalist.
Moldova, o țară mică, dar strategic importantă
Presa internațională a semnalat pe internet existența unei adevărate mașini de dezinformare generată de AI: clipuri video, mesaje de tipul „Europa vă ia valorile” sau „fraudă iminentă”, rețele de YouTube și Telegram „coordonate” și lansate în valuri încă din iunie 2024. Ca urmare a sesizărilor autorităților, platformele sociale au închis peste 1.000 de canale implicate în aceste operațiuni concertate, care vizau direct influențarea opiniei publice din Moldova.
Bani și logistică politică în Moldova
Anchete și investigații jurnalistice curajoase au scos la iveală rețele pro-Kremlin implicate în organizarea protestelor, transportul de persoane și campanii media plătite, controlate de persoane sancționate în SUA și UE și apropiate de exilatul Ilan Șor. Documente americane arată că în februarie 2023 au avut loc antrenamente pentru proteste și deplasări de personal către Chișinău, parte a unui plan mai amplu de destabilizare reutilizat în 2025.
De asemenea, în aceste alegeri s-au cheltuit sume considerabile. Au fost descoperite mecanisme de finanțare opacă și legături cu structuri interzise, folosite pentru susținerea unor entități pro-ruse, ceea ce a dus inclusiv la excluderea de pe buletinul de vot a unor partide precum „Inima Moldovei” și „Moldova Mare”.
Paralela cu Ucraina
Acțiunile Rusiei în Moldova urmează un model similar cu cel folosit în Ucraina. În 2004, Rusia și-a pierdut influența odată cu alegerea lui Victor Iușcenko ca președinte, dar și-a consolidat poziția prin alegerile parlamentare din 2006, câștigate de Partidul Regiunilor condus de Ianukovici. Alegerile prezidențiale din 2010 au reprezentat un moment crucial pentru Kremlin, tratat cu multă atenție și investiții financiare masive.
Alegerile din ianuarie–februarie 2010 au fost prezentate ca un scrutin competitiv, validat „în mare parte” de OSCE. Victoria lui Viktor Ianukovici s-a bazat pe un sprijin masiv din partea Rusiei și pe o mobilizare intensă în regiunile Est și Sud ale Ucrainei, zone cu populație rusofonă și consum predominant de media rusă.
Din punct de vedere politic, Partidul Regiunilor condus de Ianukovici a trecut printr-un proces de rebranding cu ajutorul consultanților occidentali, cel mai cunoscut fiind Paul Manafort. Aceștia l-au prezentat pe liderul pro-Kremlin drept o opțiune „de stabilitate”, exploatând diviziunile Est–Vest și slăbiciunile taberei „portocalii” după criza din 2008–2009.